Numită în popor Sărbătoarea Lupilor, oamenii respectă ziua de Sânpetru și o țin pentru a ține lupii depsrte de vite, căci Sfântul este patronul lupilor. Fiind mai mare peste încăperile Raiului, Sânpetru împarte hrană animalelor sălbatice, îndeosebi lupilor.
În universul sacru românesc pe Sânpetru de Vară îl desparte o jumătate de an de fratele său, Sâmpetru de Iarnă, amândoi fiind stăpâni al lupilor. În calendarul popular, Sânpetru de Vară este patron al lupilor, la fel ca fratele său, Sânpetru de iarnă, sărbătorit la mijlocul iernii pastorale.
Legenda spune că în vremea de demult, Sfântul Petru, deși era pescar, se mai ocupa, împreună cu Sfântul Andrei, cu creșterea oilor. Auzind ei de minunile Mântuitorului, au părăsit atât pescuitul cât și oile și au intrat în rândurile ucenicilor Lui, iar oile le-au lăsat în pază câinilor. Mai târziu, alți păstori, au alungat câinii în pustie și au pus stăpânire pe oile lor. Câinii Sfinților Petre și Andrei, văzându-se prigoniți, au început să dea năvală asupra oilor, mâncând și omorând din ele cât puteau, până când săreau ciobanii cu câinii lor. Câinii lui Sânpetru s-au sălbăticit și s-au înrăit devenind lupi. Sfântul Petru, după moarte, ajungând la cer și aducându-și aminte de câinii lui, le trimitea la vreme de nevoie mâna din cer, că să li se mai astâmpere foamea. Iar Sfântul Andrei îi cheamă în fiecare an, în noaptea de 30 brumar, când se serbează ziua lui, și-i binecuvântează că să se prăsească. Tot atunci se spune că ei capătă dezlegare după pradă. La fel face și Sfântul Petru când se serbează Sânpetru de Iarnă, la mijlocul lunii ianuarie.
Adesea invocat de păstori pentru a le proteja turmele, sărbătoarea Sfântului Petru se ține pentru pază de lupi și de pagube, căci lupul fiind câinele sfântului Petru, unde-i porunceşte el, acolo face pradă. În popor se crede că atunci când se strâng mai mulţi lupi la un loc și urlă, se roagă lui Sfântului să li rânduiască pradă. Potrivit tradiției populare, de sărbătoarea lupilor nu e permis să se alunge lupii cu focuri de armă și să se pună capcane, crezându-se astfel că lupii nu vor mai fura vite din gospodării și vor fi îmblânziți.
Sfântul Petru cu puterea de a controla lupii și de a-i folosi pentru a pedepsi sau a ajuta oamenii, este văzut ca un mediator între divinitate și lumea sălbatică, având autoritatea de a menține echilibrul între forțele naturii și oameni. Această imagine a Sfântului Petru ca un gardian al echilibrului natural reflectă o înțelegere profundă a interdependenței dintre om și natură.
În vechime, sărbătoarea dura trei zile, de pe 29 iunie până pe 1 iulie, Ziua de 30 iunie era numită Pietrele lu Sânpetru, fiind ținută în special pentru grindină și pentru a fi feriți de piatră în timpul verii sau că să nu dea ploi mari cu vijelii. Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.
O altă credință este că cei ce țin sărbătoarea nu sunt luați de apă când trec prin gârlă. Oamenii pistruiați trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopții, când cântă cocoșul Tradiția spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.
Tot de Sânpetru femeile dau ocol lanurilor de grâu, dezbrăcate complet, pentru ca vrăbiile să nu mai vadă spicele și să le mănânce boabele, căci începe secerișul.
Pentru sporul casei și pentru sănătate se respectă tradiția Moşilor de Sânpetru. Se curăță și se tămâiază mormintele, se dă de pomană și se sfinţesc la biserică pachete cu colivă, colaci, mere dulci şi mere acrisoare, iar cine are aduce miere în faguri, care se împart oamenilor sărmani.
Din această zi e îngăduit să se bată merele și alte fructe; dacă se bat mai devreme, le bate grindină. Nu e îngăduit nici unei femei să mănânce mere până în această zi, fiindcă altfel îi supără pe morți. După Sân-Petru de Vară, femeile tinere pot mânca mere, cele bătrâne trebuind să aștepte până la Sfântul Ilie.
Surse: Tudor Pamfile – Sărbătorile la români, Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român, Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român.
Sursă foto: pixabay
