Ştie cineva dintre noi care este suma exactă care se duce în total la bugetul central, la cel local, la fondurile de asigurări de stat şi la companiile de stat?
Adică ştie cineva cu cât contribuie românii, sub o formă sau alta, la stat, în diferitele sale pungi?
Căutaţi pe internet sau analizaţi bugetele şi vă sigur că nu va fi uşor să aflaţi. Va fi aproape imposibil. Mai mult decât atât – pot pune pariu că nici ministrul de finanţe nu ştie.
Nici eu nu ştiu cu exactitate, însă am încercat să aproximez cât mai bine – cât pleacă de la contribuabili, cine decide pe aceşti bani şi pe ce se duc ei.
Câteva concluzii şi anomalii se desprind cu certitudine:
- Politicul care reprezintă statul şi birocraţia politică ajunge să administreze semnificativ mai mult decât banii rămaşi în administrarea indivizilor care-i produc. Peste 100 miliarde de euro anual ajung sub o formă sau alta la dispoziţia şi în administrarea statului, faţă de numai câteva zeci care rămân în administrarea şi la dispoziţia cetăţenilor pentru a plăti bunuri şi servicii şi pentru economii şi investitii.
2. Toate administraţiile locale luate împreună, adică în administraţiile locurilor în care oamenii îşi petrec peste 90% din timp, gestionează sub 20% din toţi banii care ajung la stat, sub 20 miliarde de euro.
3. Oamenii primesc, în medie, o pensie cel mult la jumătate din cât au contribuit, fiind fiecare privaţi în viaţa lor, în medie, de peste 50.000 euro fiecare, doar prin pilonul 1 de pensii.
4. Fiecare om contribuie pe parcursul vieţii sale la bugetele publice ce merg în direcţia asigurării sănătăţii cu mult peste 100.000 euro, adică cu echivalentul unui an întreg de spitalizare în condiţii foarte bune, la un preţ de sute de euro pe noapte.
5. Veniturile statului generate de impozitele pe consum sunt mai mici de 1/3 din veniturile totale ale statului. Diferenţa vine în principal din 3 surse:
- impozitarea utilităţii oamenilor şi a activelor lor pentru care au muncit în trecut – în speţă impozitele pe venit, proprietate şi capital,
- din impozitarea eficienţei utilizării factorilor de producţie – adică a profitului şi
- din contribuţii obligatorii pentru servicii pe care oamenii nu le vor utiliza la nivelul platit, deci pentru servicii supraevaluate (sănătate şi pensii).
6. Veniturile statului generate din impozitarea punerii la dispoziţie de resurse naturale limitate sau neregenerabile sunt mai mici de 1% din totalul veniturilor bugetare.
7. Veniturile statului generate de gestionarea propriilor active sunt nesemnificative în raport cu valoarea acestora, fiind de numai câteva procente din veniturle bugetare.
8. Veniturile statului obţinute pe baza valorificării propriilor bunuri şi servicii oferite sunt de sub 1% din veniturile bugetare.
9. Desi în mediul rural trăiesc peste 90% din timp cca 50% dintre cetăţeni, la administraţiile comunale ajung numai cca 5% din veniturile bugetare.
10. Oricât ar creşte încasarile bugetare, cheltuielile cresc cu o viteză semnificativ mai mare, de 30 de ani încoace.
Aceste 10 anomalii structurale sunt numai cele mai importante, care apar la o primă analiză macro. Tot o anomalie generatoare de prejudicii este şi scăderea continuă a puterii de cumpărare a banilor, a economiilor oamenilor, datorata expansiunii monetare, sistemului bancar. Şi mai sunt şi altele.
Din nefericire, presiune din partea cetăţenilor pentru corecţii nu prea se manifestă, implicit partidele nu au astfel de transformări necesare în agendă.
Dar, daca vrem să punem ordine în lucruri, în organizare şi în finanţele publice, dacă ne dorim să preîntâmpinăm tragedii viitoare, toate cele menţionate vor trebui avute în vedere.
Octavian Bădescu este antreprenor, autor al cărtilor „Pentru o Românie de Aur “ şi „Timpul – Resursă şi Monedă“ şi este invitat frecvent al emisiunii Jurnal de Business difuzat de luni până joi de la ora 11.00-13.00
