Președintele Klaus Iohannis a ieșit în ultima zi a lunii august din tăcerea asurzitoare a ultimilor luni, în care a evitat constant întâlnirea cu presa. Aflat în vizită oficială la Chișinău, Iohannis a lăsat impresia că în ceea ce-l privește a abandonat orice proiect politic major după data de 21 decembrie 2024, ziua în care va părăsi Palatul Cotroceni, după cei doi ani de mandat prezidențial.
Va fi sau nu premier din 2025?
„Îmi doresc să mențin instituțiile statului pe o linie clară, transparentă și îmi doresc tare mult ca alegerile să decurgă într-un mod foarte bine organizat și rezultatele să fie foarte clare. Nu cred că este relevantă persoana mea după încheierea mandatului și nu cred că are vreo valoare publică să discutăm acum despre ce voi face eu sau nu voi face eu după 21 decembrie. Vom vedea atunci”, a declarat președintele pe tema viitorului său ca om politic, inclusiv a unui scenariu legat de viitor posibil premier.
În ceea ce privește modul în care actualul președinte se raportează la viitoarea campanie electorală prezidențială, Klaus Iohannis a oferit presei o viziune foarte realistă.
„Dacă mă întrebați despre cum funcționează Coaliția, cum funcționează Guvernul și cum vor fi următoarele luni, vor fi foarte agitate. Nu cred că are rost să ne imaginăm altceva. Sunt campanii extrem de complicate, care trebuie să fie organizate de partide, de candidați și am văzut deja că foarte ușor în spațiul public se ajunge la acuzații reciproce, la tot felul de discuții care câteodată nu mi s-au părut neapărat principiale, dar ele au loc atunci când sunt campanii electorale cu miză foarte mare și noi nu am avut de mult campanii și alegeri cu mize așa de mari ca acum. Totuși, mă voi strădui și cred că voi reuși să păstrez calmul la un nivel rezonabil în administrație”, a precizat actualul șef al statului.
Ce va urma?
Care a vorbit și despre maniera în care consideră că se va implica în ultimele sale patru luni de președinție: „În ceea ce vor face partidele și candidații nu intenționez să mă implic, fiindcă nu este campania mea, dar, da, intenționez să mă implic în ce se întâmplă la nivel administrativ și la nivelul instituțiilor mari ale statului, în sensul, așa cum scrie în Constituție, de a veghea asupra bunei funcționări a acestor instituții. După părerea mea, cu toată agitația din campanie care este creată de candidați, de partide și de media, cred că România nu va intra într-o fază de instabilitate sau să ajungă într-o fază în care cu greu poate fi guvernată. Vom trece prin aceste alegeri și sunt încredințat că românii vor ști ce să aleagă!”.