17.4 C
București
miercuri, 30 aprilie, 2025
spot_img
StiriInternAvertizări de ultimă oră de la ANM

Avertizări de ultimă oră de la ANM

- Advertisement -

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 28 septembrie, trei atenționări referitoare la fenomenele extreme care vor avea loc în următoarele zile.

Harta care dă fiori autorităților

Prima dintre atenționări vizează vestul țării, județele din această zonă fiind primele care vor avea de înfruntat furia ciclonului Ashley.

Astfel, în intervalul 28 septembrie ora 18.00-29 septembrie ora 08.00,  în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Timișoara, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50…60 km/h. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp., avertizarea meteo fiind de cod galben.

Un al doilea mesaj de atenționare, emis tot astăzi,  conține două avertizări, una de cod galben și una de cod portocaliu.

Prima atenționare, cea de cod galben, este valabilă pentru întreg teritoriul țării și este valabilă pentru ziua de 29 septembrie, între orele 08.00 și 20.00. În această perioadă aversele se vor extinde în cea mai mare parte a țării și local în regiunile sudice vor fi însoțite de descărcări electrice. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și local de peste 50 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h. În Moldova și estul Munteniei temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h, iar vremea se va răci accentuat în toată țara.

A doua atenționare, cea de cod portocaliu, este valabilă tot în intervalul orar menționat mai sus și are în vedere nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Transilvaniei. În aceste zone vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp.

În fine,cel de treilea mesaj de avertizare emis astăzi de ANM conține tot două atenționări, una de cod galben și o alta de cod portocaliu, dar se referă la intervalul 29 septembrie ora 20.00-30 septembrie ora 10.00. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei și local în Transilvania vor fi averse, iar în intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp,iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h.

 La munte, la altitudini în general de peste 1.700 m și cu precădere în Carpații Orientali, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Atenționarea de cod portocaliu se mută la est și sud-est și se referă la Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei, estul și sud-estul Transilvaniei.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și local peste 70 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70…85 km/h.

Atenționarea vizează și zonele deja lovite crunt de inundații în urmă cu o săptămână, din județele Galați și Vaslui.

Într-o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizează că în intervalul 29.09.2024 ora 10:00 – 30.09.2024 ora 10:00 vremea se va răci semnificativ și va deveni instabilă. Cerul va fi noros, iar în a doua parte a zilei și noaptea vor fi averse torențiale și descărcări electrice. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și posibil de peste 70 l/mp. Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafală de 40…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 10…11 grade.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE