Ziua globală de eliminare a cancerului uterin reprezintă un moment de conștientizare și mobilizare la nivel mondial pentru a aduce în prim-plan importanța prevenirii, depistării timpurii și tratamentului acestei afecțiuni. Sărbătorită pe 17 noiembrie, are scopul de a educa, de a încuraja măsurile preventive și de a sprijini femeile afectate de cancerul de col uterin.
Cancerul de col uterin poate fi prevenit, reprezentând o prioritate în Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului din România În acest sens, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că de la 1 decembrie vaccinul HPV va fi compensat cu 50% pentru femeile cu vârste cuprinse între 19 ș 45 de ani.
Pentru adolescenți, fete și băieți, cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani, vaccinarea este gratuită și este realizată de medicul de familie.

În prezent, în farmacii, costul unei singure doze de vaccin HPV este în jur de 600 de lei. Pentru fetele cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani sunt necesare două doze, iar pentru cele de peste 15 ani este nevoie și de o a treia doză pentru a beneficia de o protecţie completă.
Anual, peste 1.500 de femei mor în România din cauza cancerului de col uterin, iar aproape 3.400 primesc acest diagnostic. Incidența este de 2,5 ori mai mare decât media în UE, iar rata mortalității de peste 4 ori mai mare.
Vaccinul poate reduce cu până la 70% riscul de cancer de col uterin
Jumătate din femeile din întreaga lume pierd lupta cu boala, deoarece sunt diagnosticate în stadiile avansate, deși acest tip de cancer poate fi prevenit sau tratat.
Reducerea procentului de femei care ajung să fie diagnosticate cu cancer de col uterin se poate realiza prin vaccinare împotriva HPV, depistarea în faze incipiente a leziunilor colului uterin, prin programe de screening și prin asigurarea accesului la diagnostic și tratament în mod egal și echitabil pentru toate categoriile socio-economice.
Statisticile sunt alarmante: anual, la nivel global, sunt diagnosticate 33.000 de cazuri de îmbolnăvire și 15.000 de decese. Simptomatologia cancerului de col uterin este adesea absentă în stadiile precoce, însă odată cu avansarea bolii apar simptome care pot include sângerări și scurgeri vaginale neobișnuite și dureri în timpul actului sexual.
Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) a lansat în anul 2020 Strategia Globală pentru eliminarea cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică, printr-o rezoluție adoptată de 194 de țări. Strategia are ca obiectiv ca până în anul 2030 incidența cancerului de col uterin să scadă și să se mențină sub 4 cazuri noi la 100.000 de femei. Atingerea acestui obiectiv este posibilă dacă sunt îndeplinite 3 ținte esențiale: 90% din fetițe să fie vaccinate împotriva virusului papilloma uman (HPV) până la împlinirea vârstei de 15 ani, 70% din femeile adulte să beneficieze de servicii de screening cu un test performant de două ori în intervalul de vârstă 35-45 ani și 90% din femeile depistate cu un test pozitiv să aibă acces la tratamentul leziunilor precanceroase și al celor maligne. Țările și comunitățile din întreaga lume au marcat această inițiativă, construind coaliții largi de parteneri dedicați eliminării cancerului de col uterin.