Și dacă faimoasa Contraofensivă ucraineană a fost o simplă Diversiune?!
1. Marcel Ciolacu transformă un moment ținînd de o procedură automată (rotația guvernamentală a premierilor potrivit Acordului de Coaliție) într-o venire a PSD la Putere.
Potrivit Documentului de constituire a Coaliției Naționale pentru România din 24 noiembrie 2021, alcătuită din PSD, PNL, UDMR și Grupul minorităților naționale, la jumătatea mandatului, mai precis în 25 mai 2023, urma să aibă loc o rotație (nu rotativă, cum i-a zis presa analfabetă) între PNL și PSD. Nicolae Ciucă, premier din partea PNL, în prima parte a mandatului, lăsa locul lui Marcel Ciolacu, premier din partea PSD. De asemenea, cîteva ministere, considerate cheie, aveau să-și schimbe titularii. Acordul, în principal dintre PSD și PNL, pleca de la premisa egalității de forță între cele două partide. În consecință, Coaliția de guvernare nu se constituia în chip tradițional în jurul unui partid stîlp de rezistență, ci în chip aparte, după modele din Germania , printr-un binom – PSD-PNL – căruia i se alipeau două formațiuni mici, UDMR și Minoritățile naționale. În aceste condiții, guvernarea de trei ani – 2021-2024 – era împărțită în două guvernări, astfel concepute încît nici PNL, nici PSD, nu puteau pretinde că guvernează singure.
25 mai 2023 se anunța astfel ca un moment strict procedural. Guvernul condus de Nicolae Ciucă fusese prezentat drept Guvernul PNL, PSD, UDMR, Minorități. Noul Guvern, condus de Marcel Ciolacu, urma să fie tot Guvern PNL, PSD, UDMR, Minoritățile Naționale. Programul Guvernului Ciolacu trebuia să fie cel al Guvernului Ciucă, pentru că era Programul 2021-2024 adoptat prin Acordul Politic de Guvernare din noiembrie 2021.
La vremea respectivă am comparat momentul Rotației cu cel al schimbării la capăt de linie a tramvaiului 41 a vatmanului care și-a încheiat ziua de lucru. Noul vatman preia manetele aceluiași tramvai, cu același traseu, cu același orar. Față de vatmanul anterior, noul vatman nu își poate permite decît schimbarea de stil. Poate avea un tricou cu I love you pe piept în loc de cămașă, poate fluiera o șansonetă în loc de o manea. În nici un caz nu poate modifica traseul, orarul și tramvaiul. Pe măsură ce se apropie data prevăzută în Document pentru rotație, Marcel Ciolacu, președintele PSD, cel care trebuia să-l înlocuiască pe Nicolae Ciucă, da semne că el concepe într-un chip diferit de cel stabilit prin Acord momentul strict procedural.
Nu mai e vorba de o simplă Rotație , ci de o preluare a Guvernării de către PSD.
Venirea la Guvernare a unui partid poate avea loc în urma alegerilor parlamentare sau a unei Crize politice. Marcel Ciolacu devenea premier în chip automat ca urmare a unui Acord semnat cu doi ani în urmă. El însă face declarații după declarații despre noul program al Guvernului Ciucă. Se lăsa impresia că Parlamentul și-a schimbat majoritatea. Nu mai e majoritate PSD-PNL ci majoritate PSD. Concomitent, Marcel Ciolacu lucra din greu la imagina de spulberare a Acordului din 24 noiembrie 2021. UDMR e scos de la Guvernare. Împărțirea ministerelor între PSD și PNL stabilită de Acord nu mai e respectată.
Pe 15 iunie 2023, Marcel Ciolacu e investit ca premier. Noul Guvern e teoretic produsul Acordului. Marcel Ciolacu ține în Parlament un discurs de premier desemnat nu prin Acord, ci prin alegeri parlamentare.
Întreaga a doua parte a lui 2023 stă sub semnul strădaniei PSD de a se comporta ca și cum ar avea majoritate în Parlament. În perioada anterioară, grație felului a guverna al lui Nicolae Ciucă (tace și face) Marcel Ciolacu a putut lăsa impresia că PNL împarte puterea cu PSD. După Rotație, impresia copleșitoare e de PSD care nu împarte Puterea cu nimeni.
De ce a optat Marcel Ciolacu pentru această transformare?
Ca Istoric al clipei, nu-mi îngădui să caut motive ascunse, calcule făcute în secret.
Se vorbește mai ales de intenția lui Marcel Ciolacu de a candida la prezidențiale. Pe seama acestei intenții e pusă transformarea funcției de premier în cea de actor de operetă mediatic.
Sigur e că schimbarea sensului inițial al Rotației e o armă cu două tăișuri.
Marcel Ciolacu poate folosi guvernarea ca un soi de campanie electorală.
Dacă guvernarea va merge prost campania electorală va fi un dezastru.
2. În Orientul Apropiat a izbucnit un conflict sîngeros între Israel și organizația Hamas.
Faptele sînt cunoscute. De aceea, recapitularea lor va fi scurtă.
Pe 7 octombrie 2023, cînd nimeni nu așteapta (nimeni chiar în Israel) organizația Hamas lansează un atac terorist în interiorul Israelului.
Șocul în Israel și în lume e uriaș.
Din mai multe motive:
a) Orientul Mijlociu părea să se îndrepte spre o încălzire a relațiilor dintre Israel și țările arabe, evident sub patronajul Americii, superputerea care tutelează zona după dispariția URSS. Chestiunea palestiniană – un stat pentru dezmoșteniții din 1948 – părea a fi uitată. Nici un stat arab nu și-o mai amintea. Pe glob nu mai vorbea nimeni de amărîții de palestinieni. Mai ales că ,în Cisiordania, guvernarea lui Abbas se contura ca o guvernare în numele Israelului. Palestinienii păreau condamnați să trăiască claie peste grămadă în închisoarea în aer liber care e Fîșia Gaza.
b) Israelul își făcuse o faimă mondială din avea cele mai performante servicii de informații, cea mai puternică Armată și guvernul cel mai atent la Securitatea țării. Atacurile teroriste de mici proporții (asasinarea unui militar israelian) erau urmate de represalii înfricoșătoare ale Israelului. Pentru un mort, Israelul omoară o sută de palestieni cu case și familii cu tot.
c) Atacul Hamas a fost de proporții nemaiîntîlnite.
1200 de morți din Israel, 24 de ostatici.
În plus, atacul s-a desfășurat fără ca teroriștii să se confrunte cu vreo reacție.
Dincolo de întrebarea normală Cum a fost posibil un asemenea atac, date fiind pretențiile guvernului Netanyahu în materie de Securitate?, atacul a lovit în orgoliul cetățenilor din Israel. Ca și în cazul lui 11 septembrie în SUA, cetățenii din Israel, convinși că beneficiază de un stat pe care nimeni în Orientul Apropiat nu îndrăznește nici să-i atingă cu deștu, au reacționat în planul orgoliului rănit. Din acest Orgoliu s-a ivit și s-a alimentat Campania declanșată de Armata Israelului cîteva săptămîni mai tîrziu. Deși pentru opinia publică mondială e prezentată drept o campania de anihilare a organizației teroriste, astfel încît Israelul să nu mai fie ținta unor atacuri, în realitate e vorba de o campanie de pedepsire a tuturor palestinienilor din Gaza pentru atacul terorist.
Fiind vorba de pedepsire și nu de rezolvare a unei probleme nu e de mirare că întreaga campanie nu vizează nici anihilarea teroriștilor, nici salvarea ostaticilor, ci o lecție sîngeroasă dată palestinienilor, dar și arabilor în general.
Cine scoate sabia la Israel de Bombardamente va pieri!
Că e o operațiune de pedepsire se vede din folosirea pe scară largă a bombardamentelor aeriene masive, fără o țintă militară, vizînd pur și simplu dărîmarea caselor și uciderea civililor, lovirea spitalelor, trasul în tot ce-i iese militarului israelian în cale, inclusiv ostaticii, forțarea civililor să se mute dintr-o parte într-alta a fîșiei Gaza.
America, aliatul necondiționat al Israelului, știe despre ce-i vorba. Ca să facă pe plac șeicilor aliați, America bombăne din cînd în cînd față de masacrul din Gaza, rugînd Armata israeliană să bombardele civili, dar mai cu grijă.
3. Contraofensiva ucraineană a eșuat.
Încă din primele zile ale invaziei în Ucraina s-a deslușit că scopul Federației Ruse nu era nici cucerirea Kievului, nici răsturnarea regimului Zelinski. Aceste scopuri i-au fost atribuite de Occident, interesat să-și convingă cetățenii că merită să scoată bani din buzunar pentru Ucraina, deoarece Rusia e ca și înfrîntă. Scopul Federației Ruse a fost ocuparea și rusificarea teritoriilor Ucrainei din Sud și din Est, locuite majoritar de ruși. Armata rusă și-a urmărit scopurile cu acea încetineală atribuită militarilor ruși; încetineală ivită nu din slăbiciune, ci din strategia tăvălugului care înaintează încet, dar sigur, fără a mai da înapoi. Și în timp ce presa occidentală, devenită propaganda de război otova, intoxica planeta cu faptele de eroism ale gospodinelor în capot și ale băbuțelor în pantaloni de trening, rușii au cucerit 20% din teritoriul ucrainean.
Cînd Occidentul a recunoscut asta, s-a declanșat Diversiunea numită Contraofensiva ucraineană. Pînă și un sergent major își dădea seama că ucrainenii nu vor recuceri nici măcar un metru de pămînt în afară de unele terenuri cucerite de ruși pentru a fi părăsite ca să lase impresia că se retrag. Știau și generalii, știau și liderii. De ce au insistat pe contraofensivă? Pentru a justifica sumele uriașe luate de la cetățeni și date regimului Zelenski și prin aceasta cercurilor de interese din Vest.
Contraofensiva a eșuat.
Înainte de a începe, deoarece nimeni n-a luat în calcul că e altceva decît o Diversiune.
Acum s-a pus la cale o nouă diversiune.
Apărarea Ucrainei!
Ucraina nu mai contraatacă, Ucraina se apără.
Și o dată cu asta apără și Europa de cotropirea de către ruși.
De aceea se impune ca oamenii din Vest să mai vîre mîna în buzunar și să scoată bani pentru Zelenski.
