Fostul președinte al PNL a fost validat astăzi, 26 ianuarie, de către liberali drept candidatul partidului pentru funcția de președinte al României. UDMR a anunțat deja că îl susține fără rezerve și urmează doar ca acesta să fie validat pe deplin și de PSD într-un congres care va avea loc pe 2 februarie.

Mai mulți lideri liberali au ținut să își spună părerea la congresul PNL de astăzi, înainte ca forul superior al partidului să treacă la vot.
Președintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a spus, printre altele, că „Avem o criză și de încredere, este o criză mare, atât în ceea ce privește instituțiile, criza de încredere în autorități datorită promisiunilor neonorate, lipsei de transparență și a lipsei de comunicare. S-a format percepția ca cei care sunt pe funcții sunt rupți de realitate și orice vom face, nu putem recăpăta încrederea de pe-o zi pe alta… Este nevoie de măsuri de bună guvernare pentru a crește încrederea românilor, eliminarea sinecurilor, cei care sunt pe funcție să își justifice salariul pe care-l iau”, au fost doar câteva dintre declarațiile lui Bolojan.
După ce a fost invitat la microfon, Crin Antonescu a ținut să mulțumească pentru nominalizare și a enunțat câteva dintre măsurile pe care le-ar putea adopta, dacă va câștiga alegerile.
”Președintele care va fi ales va putea garanta salvarea, apărarea a două aliniamente esențiale pentru destinul României și anume regimul democratic și orientarea pro-occidentală. Fără un asemenea președinte, România riscă tot, pentru că în jurul nostru și în lume nu e liniște, nu e stabilitate, nu este euforia anilor ‘90 și sentimentul sfârșitului fericit al istoriei. Dimpotrivă, e furtună, e mișcare. Sunt nenumărate amenințări și știm bine și trăim bine unele dintre ele. România are nevoie mai mult ca oricând să-și consolideze pozițiile pe care, după atâți ani, reușește să se afle”, a declarat Crin Antonescu.
Acesta a spus răspicat că va fi un lider național dedicat, care își asumă responsabilitatea pentru soarta țării, însă a ținut să atragă atenția chiar liberalilor care l-au votat că va fi un președinte incomod, atât pentru partide, cât și pentru elitele României.
În discursul său, Antonescu l-a menționat și pe cel care a câștigat anul trecut turul I al alegerilor prezidențiale, spunând că provocarea îl întinerește: „Vreau să vă spun că nu candidez pentru dumneavoastră, pentru PNL, pentru mine. Ceea ce ne unește candidând pentru cetățenii României sunt niște idei și aspirații comune… Sunt de acord că fiecare om din sala asta a făcut mai multe pentru România decât Călin Georgescu …Când văd cine este în spatele lui Călin Georgescu simt că întineresc, că bătălia asta e de la începuturile prin care noi toți și alții care nu mai sunt au așezat țara asta pe direcția corectă”, a mai spus candidatul PNL.
Un singur liberal nu a fost cu susținerea lui Crin Antonesccu din partea PNL. Este vorba despre deputatul Florin Roman: „Eu nu v-am votat domnule președinte, deși nu s-a consemnat, pentru că mă așteptam, ca liberal, să vă cereți scuze de la PNL pentru că nu ați votat PNL”, i-a reproșat Roman lui Crin Antonescu, referindu-se la modul în care acesta a criticat campania electorală pentru președinție în cazul fostului lider al partidului, Nicolae Ciucă.
Mai trebuie doar ca pe 2 februarie liderii PSD să consfințească nominalizarea lui Crin Antonescu drept candidat comun pentru ca acesta să se arunce în luptă contra lui Călin Georgescu și a celorlalți politicieni care au anunțat că se vor bate pentru funcția de președinte al României.