Cunoscutul magistrat Cristi Danileț a anunțat în seara zilei de miercuri, 17 ianuarie, că a condus ultima sa ședință de judecată.
„Azi, am avut parte de un moment unic în viață: am condus ultima ședință de judecată, am luat ultima decizie judiciară, am rezolvat ultimul dosar penal și am purtat pentru ultima dată roba, în mod oficial. Colegii din Tribunalul Cluj, judecători, grefieri și procurori mi-au făcut onoarea de a asista la ultimul proces unde am condus ședința de judecată”, a scris Cristi Danileț pe pagina sa de Facebook.
El a adăugat că le-a vorbit „din suflet” foștilor săi colegi, de acum, despre „demnitate”.
„Plec din această profesie convins că nu puteam să fac mai mult pentru independența justiției, demnitatea magistraților, aplicarea corectă a legii pentru cetățean. Am încercat să fiu un profesionist în toate situațiile în care m-am aflat în sala de judecată. Am respectat magistrații, am ținut la grefieri, am considerat avocații drept colegi. Am tratat cu omenie părțile implicate în dosare. Am colaborat corect cu instituțiile statului. Am pregătit la Facultate și la INM sute de studenți și tineri magistrați care în prezent îmi sunt colegi”, a precizat magistratul.
Cristi Danileț susține că după pensionarea sa, la care legea îi dă dreptul la doar 48 de ani, va continua „cu educarea tinerei generații în spiritul legalității și al dreptății”.
„Sper să vină în sistemul de justiție oameni mai buni și mai competenți, care să aducă un plus-valoare societății, să promoveze drepturile omului și să susțină statul de drept. Plec cu sentimentul datoriei împlinite!”, se mai arată în mesajul acestuia.
Despre pensionarea lui Cristi Danileț a făcut recent referire, în mod peiorativ, inclusive premierul României, Marcel Ciolacu.