Cristian Diaconescu a agitat apele deja involburate ale alegerilor prezidențiale, când a ieșit la finele lunii trecute cu anunțul că va candida, ca independent.
Cristian Diaconescu, un om politic cu „un pedigree politic consistent”, așa cum l-a caracterizat Ioana Dogioiu, în emisiunea „Cu o singură măsură” a fost prezent în platoul Canal 33 și a vorbit despre planul său pentru România.
Fost ministru de externe, fost membru PSD, șeful cancelariei lui Traian Băsescu, Diaconescu a făcut apel la cetățenii României, prin intermediul rețelelor de socializare, pentru a strânge semnăturile necesare, declarând că „am decis să candidez la preşedinţia României ca independent. Independent nu înseamnă singur. Sunt împreună cu românii şi ei sunt alături de mine şi eu alături de ei.”
Nu m-a trimis nimeni în această luptă
Ioana Dogioiu a început discuția fără menajamente, adresând întrebarea care a generat diverse scenarii: stă în spatele lui Cristian Diaconescu o structură oragnizată?
„Nu m-a trimis nimeni în această luptă, am văzut acest tip de raționament oarecum paradoxal. Deci, pe de o parte, ne dorim altceva, fără a spune ce înseamnă acest altceva. Pe de altă parte, când cineva își anunță un anume tip de independență și asumarea la nivelul societății a unei candidaturi, se spune să fim serioși, n-ai șanse, pentru că n-ai acea organizare în spate, care pe noi, în fraza anterioară, ne făcea critici”, a răspuns fostul ministru.
În ceea ce pare a fi anul independenților, se pune problema dacă acești candidați fără partid pot trece de idealisme și pot ajunge, cu adevărat la electorat. Moderatoarea emisiunii „Cu o singură măsură” a dorit să afle care sunt atuurile noului candidat independent, care ar putea să îl diferențieze de Mircea Geoană și liderii coaliției.
Cristian Diaconescu și-a etalat așii din mânecă, fără ezitări: „Deci, din punct de vedere al pregătirii universitare, ca și a practicii politice și tehnocrate, într-o formă sau alta, în acest moment, acopăr tot ceea ce înseamnă responsabilitățile președintelui României. În comparație cu experiența anterioară a tuturor celorlalți candidați. Practic, președintele României este titularul politice externe, conform constituției. Președintele României, în mod evident, în procesul de resetare, care după criza ucraineană, sigur se va întâmpla la nivel global, va trebui să repoziționeze România… privind integrarea în NATO și în Uniunea Europeană. În al 3-lea rând, Președintele României, atunci când participă la ședințele Consiliului Superior al Magistraturii, prezidează acele ședințe, privind justiția. Nu are rost să insist câte teme, subiecte, dileme, vulnerabilități la un moment dat, s-au creat, mai ales prin instigare politică, în legătură cu acest sistem. Trebuied discutat profesionist cu oamenii din sistem, cum facem ca aceste vulnerabilități să dispară.”
Cristian Diaconescu se declară încrezător în capacitățile sale de a ține un dialog cu ceilalți contracandidați, pentru a discuta despre ceea președintele țării ar trebui să cunoască în primele zile de investire.
„Președintele României trebuie să devină operațional de la 01/01/2025. O să-mi facă o mare plăcere să interacționez cu candidații, discutând, de exemplu, ce doresc ei să introducă pe agenda CSAT, în prima ședință din ianuarie 2025, care sunt subiectele, ce știu în legătură cu ce poate și ce nu poate, din punct de vedere constituțional și legal să facă președintele”, a exemplificat acesta.
Ioana Dogioiu i-a prezentat invitatului său problema parteneriatului politic, că și el, ca și alți independenți are nevoie de o pârghie parlamentară. Diaconescu a făcut apel la experința sa politică, motivând: „în anul 2004 am negociat capitol justiție și afaceri interne. Am încheiat ultima negociere vreodată cu Uniunea Europeană pe un subiect care în egală măsură avea tehnic și politic… cred, și datorită unui anume tip de experiențe, că am capacitatea ca punctual, să generez o majoritate, chiar în folosul națiunii. Știu, sună oarecum generalist, dar cred că pe teme de un anume fel putem, la un moment, dat să generăm o majoritate, care să transceadă diversele diversiuni și jocuri politice.”
Vezi întreaga discuție în clipul de mai jos:
Urmărește „Cu o singură măsură” cu Ioana Dogioiu, în fiecare joi, de la ora 22.00, pe Canal 33!