Conform Articolului 92 din Constituţie, Preşedintele, care este “comandantul forţelor armate” şi “preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”, poate declara, în cazuri excepţionale cum ar fi, de exemplu, o agresiune armată împotriva ţării, mobilizare parţială sau totală fără aprobarea prealabilă a Parlamentului şi poate lua ce măsuri are chef pentru respingerea agresiunii, informînd Parlamentul doar printr-un mesaj.
Cu alte cuvinte, Preşedintele e devine monarh absolut în caz de extindere a războiului de la graniţă, de exemplu.
Aşa încît, pentru partenerii strategici sau, mai precis, pentru americanii care au băgat şi urmează să mai bage miliarde de dolari în bazele militare din România, care au găsit aici piaţă liberă de desfacere pentru armament şi tehnică de război şi care se pregătesc să aibă propriul oraş militar la Kogălniceanu, dar nu numai, este ultra important cine va fi următorul preşedinte român. Iar istoria a arătat de prea multe ori că CIA, NSA, DIA, CSS, MIC nu s-au sfiit să-şi bage coada în alegerile interne ale unui stat, atunci cînd interesele SUA au cerut acest lucru.
Adaug la acest tablou şi semnele din ce în ce mai vizibile că Europa se pregăteşte de un potenţial război extins şi pot afirma fără prea multe ezitări că România va avea alegeri prezidenţiale bine controlate, astfel încît următorul preşedinte al ţării să întrunească toate condiţiile de docilitate cerute pe linie militară.
Candidatul ideal
Iar condiţiile pe care candidatul perfect pentru americani ar trebui, teoretic, să le întrunească, din perspectiva unui din ce în ce mai probabil viitor beligerant, sînt simple: să execute fără să discute, să aibă olecuţă de autoritate militară, astfel încît populaţia să accepte măsurile dure care vor fi luate în caz de război, să cunoască engleza, astfel încît comunicarea să fie directă, să fie lipsit de orice fel de scrupule, pentru ca ordinele primite din afară să fie aplicate întocmai şi, desigur, să aibă o forţă politică în spate care să-l propulseze în turul al doilea al alegerilor şi apoi în scaunul prezidenţial.
Cum PSD este un partid greu de manevrat din exteriorul lui din foarte multe motive care ţin de mecanismele sale interne şi de orientarea populist-naţionalistă a membrilor şi al votanţilor, următorul partid suficient de mare şi de flexibil pentru a fi căruţa unui prezidenţiabil pe placul SUA este PNL. Acelaşi PNL folosit şi pentru a-l aduce pe Iohannis la Cotroceni. Iohannis care, bunăoară, a cedat către Ucraina un sistem Patriot fără să clipească şi care a trecut prin CSAŢ, tot fără să clipească, toate achiziţiile de la americani.
Şi cum te asiguri tu, SUA, că nu scapi din mînă preşedinţia ţării pe care vrei să o controlezi în anii care vin, mai ales cînd rezultatele votului nu mai pot fi manevrate ca odinioară, din pix? Simplu, mergînd nu pe una, ci pe două variante.
Teoretic, acceptînd realitatea posibilului profil de mai sus, doar doi din actuala listă ar fi candidaţii ideali pentru SUA: Ciucă şi Geoană. Unul militar, celălalt trimis la NATO să înveţe care-i treaba cu conflictele militare. Ciolacu nu corespunde din motive de partid, necunoaşterea unei limbi străine şi a lipsei de rafinament geopolitic, Simion iese din discuţie fiind reprezentantul unei formaţiuni considerată extremistă, Lasconi e femeie într-o ţară misogină şi şefă peste un partiduleţ din ce în ce mai anemic, iar restul nu contează ca scor în sondaje.
Planul B
Parcursul politic al lui Ciucă, fiind făcut iute preşedinte de partid, pe model Iohannis şi la ordinele acestuia, ar putea indica faptul că el a fost prima opţiune a americanilor, iar rotativa şi plantarea lui ca premier au fost etape de şcolarizare politică şi promovare. Însă cu toate eforturile depuse, Ciucă însă n-a reuşit să salte în sondaje. În cele reale.
Aşa încît, undeva pe la începutul acestui an, înclin să cred că americanii s-au hotărît să treacă la planul B, adică la Geoană, pe care, de altfel, l-au şi lăsat să îşi facă intens promovare cu sigla NATO în spate. Am scris într-un alt editorial despre aranjamentul Geoană-Iohannis şi despre posibila susţinere, mascată sau nu, a lui Geoană de către PNL, nu mai reiau. Şi nu întîmplător a apărut reportajul celor de la Recorder care îl lasă practic în izmenele goale pe “eroul de la Nasiriyah” – un semnal şi o forţare de reorientarea a PNL spre Geoană.
Însă nici Geoană nu stă suficient de bine în sondaje pentru un tur 2 cert, drept pentru care vedem că s-a trecut la clasica metodă de decapitare a contracandidaţilor care contează.
Reţeta dosarelor penale
Lui Ciolacu nu numai că i s-a repus pe tapet problema diplomei de bacalaureat, dar i s-a găsit şi terenul nedeclarat de la Săpoca. Evident, asezonat cu o plîngere penală.
Lasconi, care a crescut în sondaje mai mult decît prevedeau calculele strategilor, a primit plocon un dosar penal pe fraudare de fonduri europene, să vadă votanţii că nu e mimoza cinstită care se pretinde a fi. In rem însă, fiindcă nu trebuie deranjat prea mult drumul dumneai spre următoarea candidatură la prezidenţiale.
Pe Simion l-au ars la scor cu două alte candidaturi: Şoşoacă şi Terheş, ambii luîndu-i procente bune. Nu e exclus să-i apară şi lui o plîngere penală sau o dezvăluire din trecutul său agitat.
Şi încă nu a început campania electorală, aşa încît să ne aşteptăm la multe alte bombe mediatice.
Cît despre Ciucă, are zero potenţial şi şanse de creştere, oricîte sondaje simpatice ar scoate casele de sondare prietene, iar ceilalţi candidaţi nu contează în ecuaţia pentru turul al doilea.
Adaug la toate acestea şi o uriaşă infuzie de parale în sprijinul lui Geoană spre presă, reţelele de socializare, influenceri şi analişti de tot soiul, ale cărei rezultate încep să se vadă, plus faptul că nu vom avea dezbateri în campanie, şi concluzionez: toate mişcările din ultima perioadă par a indica faptul că lui Geoană i se netezeşte o pîrtie sigură şi confortabilă spre Cotroceni.
Cît despre Ciolacu, acesta s-ar putea să fie primul pesedist care a eşuat glorios la prezidenţiale şi totuşi va rămîne în partid şi în scaunul de premier.
