5 C
București
sâmbătă, 15 noiembrie, 2025
spot_img
DiverseDanemarca, perfecțiunea handbalului!

Danemarca, perfecțiunea handbalului!

- Advertisement -

Danemarca a devenit prima echipă din istorie cu 4 titluri consecutive la Campionatul Mondial de Handbal, după ce a învins categoric naționala Croației, la Baerum, scor 32-26.

Încurajați de peste 13 mii de spectatori, danezii au început meciul în forță, iar la capătul primei reprize aveau un avantaj liniștitor de 4 goluri.

Naționala nordică a condus jocul de la un capăt la celălalt și astfel a pus mâna pentru a patra oară consecutiv pe titlul mondial.

Danemarca a mai ieșit campioană mondială și în 2019, 2021 și 2023.

Danemarca a obținut acest titlu la șase luni după aurul olimpic de la Paris. Danemarca a jucat pentru a opta oară în ultimul act, câștigând trofeele în 2019 (după 31-22 cu Norvegia), 2021 (26-24 cu Suedia) și 2023 (34-29 cu Franța). De partea cealaltă, Croația a fost finalistă pentru a cincea oară și a câștigat titlul doar în 2003, când a învins Germania cu 34-31.

Artizanii victoriei au fost portarul Emil Nielsen, cu 13 intervenţii, şi un procentaj de 43% la turneul final, conducătorul de joc Simon Pytlick (3 goluri şi 6 pase decisive) şi interul dreapta Mathias Gidsel, cu 10 goluri.

Mathias Gidsel a fost, fără nicio îndoială, vedeta Danemarcei. El a condus naționala țării lui spre un nou titlu mondial, la ultimele trei fiind pe parchet. Desemnat cel mai bun handbalist la competiția de acum 2 ani, el a primit aceeași distincție și acum. În plus, a devenit pentru a doua oară la rând golgheterul Campionatului Mondial.

Croația nu a mai învins Danemarca de la Jocurile Olimpice din 2016, când s-a impus cu 29-28 și și-a asigurat calificarea în sferturi (danezii nu au trecut de grupe la acea ediție). De atunci, cele două forțe ale handbalului s-au mai întâlnit de 4 ori până azi, iar danezii au câștigat 3 partide și una s-a terminat la egalitate. Duelul balcanico – scandinav s-a consumat și la precedentele două ediții ale Campionatului Mondial, de fiecare dată în main round: în 2021 a câștigat Danemarca, scor 38-26, iar acum doi ani a fost remiză: 32-32.

- Advertisement -
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE