Pentru că proximitatea faţă de „Occidentul rusofob” constituie un factor de îngrijorare pentru Rusia, care este conştientă de avantajul pe care îl oferă accesul la mări şi la oceane, tradus în controlul exercitat de NATO la granițele sale, motiv pentru care întreprinde acţiuni în scopul spargerii blocadei NATO.
Încă de acum aproape două secole, Halford Mackinder afirma că dacă Rusia ar avea o flotă maritimă puternică, statutul ei pe harta mondială s-ar modifica în favoarea sa în mod exponenţial.
Lucrurile nu s-au schimbat prea mult până în prezent, de aceea crearea unei flote puternice este vitală pentru ca Rusia să se „dezlege de la stâlpul infamiei” la care consideră că politica de încercuire a NATO a plasat-o!
De aici decizia de anexare a Crimeii și discursurile agresive ale lui Putin despre Occidentul malefic și cotropitor, de dinainte de invazia Ucrainei, un țar rus care nu poate tolera „frontierele strâmte”, care nu-i permit punerea în aplicare a unei strategii de apărare „în adâncime”, aşa cum Rusia a făcut-o împotriva lui Napoleon şi Hitler.
De aceea, Rusia urmăreşte să fie înconjurată de „zone-tampon” precum Kaliningrad, Belarus, Ucraina, Transnistria, Osetia de Sud şi Abhazia, asupra cărora să-şi poată exercita influenţa şi care să-i permită accesul la Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Caspică, o „străpungere” a încercuirii pe care NATO o exercită prin state precum Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, România și Bulgaria, situate în „vecinătatea apropiată” a imperiului rus.
Pentru Putin, Ucraina și Georgia erau „părțile încă moi” ale „gardului” NATO, dar care puteau să fie transformate în „state-tampon” de către NATO, pentru a-i permite controlul total al Rusiei. Pentru că, în viziunea lui Putin și a acoliților săi, pierderea influenţei asupra statelor din Europa Centrală şi de Est, odată cu aderarea acestora la NATO, a fost o catastrofă pentru Rusia, întrucât a pierdut controlul unei mari părţi a ţărmurilor coridorului ponto-baltic.
Soluția adoptată de Putin? Invadarea Georgiei (în 2008) pentru ocuparea a jumătate din litoralul georgian al Mării Negre (Abhazia), invadarea Ucrainei pentru ocuparea Crimeii (2014) și a trei sferturi din litoralul ucrainean al Mării Negre (2022).
De ce toate acestea? Pentru că statutul de mare putere nu poate fi clamat de către Rusia decât dacă îşi asigură accesul deplin la mările libere.
În acest context, este de menţionat poziţia lui Vladimir Putin, făcută publică în cadrul unui discurs din martie 2014: „Avem toate motivele să presupunem că infama politică de containment, din secolele 18, 19 şi 20, continuă şi astăzi. Ei (NATO şi UE) încearcă în mod constant să ne plaseze într-un colţ. Dar există o limită pentru toate.”
De aceea, regiunile separatiste din estul și sudul Ucrainei, peninsula Crimeea, regiunea separatistă transnistreană şi regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud sunt părţile unui „cordon de securitate” al Federaţiei Ruse la Marea Neagră.
Iar pentru Federaţia Rusă, cea mai mare pierdere ar fi Ucraina! Conform lui Brzezinski, Federaţia Rusă încetează să fie un „imperiu” fără Ucraina, dar împreună cu aceasta devine automat un imperiu. Iar pentru atingerea acestui deziderat, Federaţia Rusă are interesul, în primul rând, ca Ucraina să-şi piardă ieşirea la Marea Neagră!
