Primarul general al Capitalei a anunțat miercuri valoarea bugetului legat de aplicarea tratamentelor de deratizare si dezinsecție din 2024: 27.061.510 lei.
„27.061.510 este bugetul aprobat de Consiliul General pentru anul 2024 pentru aplicarea tratamentelor de deratizare și dezinsecție. Acestea vor fi aplicate periodic începând cu luna ianuarie în parcuri, grădini, locuri de joacă, piețe și târguri, precum și pe terenuri aferente școlilor, grădinițelor, spitalelor și blocurilor de locuințe, în subsolurile acestor clădiri, precum și în cămine și canale aferente rețelelor edilitare”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că pentru al doilea an consecutiv, se vor da curs, gratuit și în ordinea înscrierii acestora, cererilor asociațiilor de proprietari în privința eliminării gândacilor din subsoluri.
„Vom aplica gratuit la cererea Asociațiilor de Proprietari tratamente împotriva gândacilor în subsolurile blocurilor de locuințe. Sunt bugetate 9.000 de astfel de intervenții, iar solicitările pot fi formulate online pe site-ul www.adiddd.ro”, a adăugat același Nicușor Dan.
De asemenea, au fost incluse 300 de intervenții pentru tratamente împotriva viespilor. Și acestea se vor face gratuit, tot la solicitarea asociațiilor interesate.
Programul Unitar de Acțiune pentru Deratizare, Dezinsecție și Dezinfecție pentru anul 2024 a fost adoptat în ședință publică de către Consiliul General la finalul anului trecut.