Despre Paul Miracovici arta românească a păstrat în memoria sa, minunatele sale afișe publicitare dedicate României, care au făcut senzație în perioada anilor 1930-1940. Miracovici însă a fost mult mai mult de atât. Cum a reușit el să rămână un important artist român și în noul regim politic este de descoperit. Așadar în materialul de astăzi, reluăm firul artei de unde l-am lăsat, pentru a descoperi un alt membru al noii protipendade artistice care a transgresat, și nu prea, ierarhiile de artiști ale regimului comunist.
Paul Miracovici provine dintr-o familie numeroasă din județul Harghita, comuna Frumoasa. Nu este foarte clar cum alege profesia de artist, dar știm că la 16 ani începea deja, la București, Școala de Arte Frumoase cu profesorii Arthur Verona, Jean Al. Steriadi, Camil Ressu. Precum toată lumea la acel moment, debutează la Salonul Oficial, locul recunoașterii în branșa artistică și locul celor mai multe achiziții. Reușește în primul an să fie remarcat printr-un autoportret care va rămâne o pictură aparte în opera sa.
Își continuă studiile în Franța, unde pentru patru ani se familiarizează atât cu atelierele independente de artă, cât și cu galeriile și saloanele franceze. Miracovici preferă să studieze mult vechii maeștri ai Renașterii din Muzeul Luvru sau micile picturi realizate de Vermeer, pe care îl consideră unul dintre artiștii fundamentali ai artei europene. Deși pare că toate aceste aprofundări în tainele artei universale nu se văd în pictura de șevalet a tânărului artist, ele vor rămâne decantate în „muzeul său imaginar” și vor fi unelete de mare ajutor în perioada în care el însuși va deveni profesor.
În 1931, precum mai toată lumea din generația sa, Paul Miracovici se raliază cu mai mulți colegi pentru a înființa „Grupul Nostru”, cum chiar el va spune câțiva ani mai târziu, grupul era înființat pentru ca „un mănunchi de artiști fără dorință de a impune sau a servi unei școli sau curente, s-au asociat pentru a expune împreună”. Astfel, la inițiativa lui Constantin Barschi, Dan Băjenaru, M. Constantinescu, Ștefan Constantinescu, Lucian Grigorescu, Ionescu Sin, Hrandt Avachian, Cassilda și Paul Miracovici, Alexandru Moscu, George Nichita, Alexandru Phoebus înființează noul grup plastic. El va funcționa cu intermitențe, iar după 1945, ca toate grupurile sau sindicatele, se va dizolva. Prietenia cu toți acești artiști îl va ajuta pe Miracovici și în anii 1930 și după 1947 (schimbare de regim politic prin înființarea Republicii în 30 decembrie) să creeze într-o atmosfera efervescentă și în ton cu epoca sa.
Chiar dacă regimul comunist, în felul său, a încurajat uniunile de creație și mersul artiștilor în spațiul fabricilor și al uzinelor pentru a găsi inspirație în noua lume a industriei, această obișnuință a artiștilor de a crea artă în grupuri artistice a ajutat mult.
Momentul de maximă faimă a lui Paul Miracovici vine în 1938 când câștigă concursul de afișe de publicitate pentru România. El concura atunci cu aproape 10 astfel de creații care întruchipează atracțiile turistice din țara noastră: litoralul românesc, Munții Carpați – atracție pentru schi, Delta Dunării sau mănăstirile din Moldova. Circularea acestor afișe se va face prin ONT – Oficiul Național pentru Turism, în mai multe limbi folosite în Europa, principalele țări cărora li se adresau fiind Germania, Franța sau Italia.
Între 1938 și 1942 Paul Miracovici a scris și cronică de artă în ziarul Universul literar. În general cronicile sale erau deosebit de bune, cu multă acuratețe, clare și puneau accentul pe păstrarea valorilor artei. Principalii artiști prezentați fiind contemporanii săi, care expuneau în acel moment, însă Miracovici face dese reveniri la arta maeștrilor, pe care îi vedea în arta românească, în persoanele lui Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza sau Ștefan Dimitrescu. Are însă și derapaje în cronicile sale, scriind despre pictura Rodicăi Zelea-Codreanu, sora celebrului legionar și despre grupul „Luchian” care de asemenea avea accentuate priviri de dreapta. Aceste articole îl vor costa pe Paul Miracovici în noul regim.
Salvarea totuși va veni din două părți. Prima, a constat într-o foarte bună cunoaștere a meseriei sale – motiv pentru care se angajează să realizeze picturi murale de mari dimensiuni. Acest fapt era foarte favorabil în noile direcții artistice ale artei realist-socialiste. Iar a doua salvare, în continuarea primei, era nevoie de știința pedagogică, pentru a educa artiștii din noile generații să realizeze și ei pictură murală, astfel Paul Miracovic este cooptat în corpul profesoral al Institutului de Arte „Nicolae Grigorescu” de la București.
Nu va mai fi un artist promovat, iar în ierarhiile artistice ale perioade comuniste va fi foarte puțin amintit. Va beneficia de două expoziții, prima în 1970 încă în timpul vieții sale, la sala Dalles, pentru a prezenta arta realizată de la schimbarea de regim până în acel moment, iar a doua la muzeul de artă din Tulcea, postumă, în 1984. Merită să redescoperim atât numele său, cât și arta sa, Miracovici a fost totuși un tehnician desăvârșit și un practician al culorii de mare acuratețe. Și el a practicat o artă a contrastele cromatice suprapuse și a esențializării formelor sale – a fost un om al timpului său.
