TAROM, compania națională aviatică, a anunțat în dimineața zilei de 25 martie, că una dintre aeronavele sale a fost lovită de un fulger. Incidentul s-a produs în seara zilei de 24 martie, fiind vorbva despre aeronaval ce urma să decoleze de la București spre Chișinău.
„Cursa ROT209 OTP2005 (Bucureşti/Otopeni – Chişinău) Boeing 737-700 a avut aseară trei ore şi zece minute întârziere din motive tehnice. la decolare, pe fondul condiţiilor meteo, avionul a fost lovit de fulger. În aceste circumstanţe, odată cu informarea primită de la piloţi, s-a renunţat la zbor, iar avionul Boeing 737- 82R a revenit la sol, în Bucureşti, şi a fost trimis la inspecţie tehnică”, a precizat compania TAROM.
Toți cei 53 de pasageri ai cursei au fost îmbarcaţi într-o altă aeronavă Boeing 737, care a decolat de pe Aeroportul Internaţional Otopeni însă cu întârziere, de la București, dar fără niciun fel de alte incidente.
„Niciun pasager sau membru al echipajului de bord nu a fost afectat. Avionul iniţial este acum în proces de verificări tehnice. În acest context menţionam faptul că, în baza utilizării lor esenţiale, aeronavele sunt construite cu structură adecvată protecţiei faţă de acest tip de incidente iar fulgerele nu le pot afecta la nivel de producere a unor defecţiuni majore care să pună în pericol activitatea de zbor”, au anunțat reprezentanții TAROM.





