16.5 C
București
sâmbătă, 12 octombrie, 2024
spot_img
Alegeri 2024Donald Trump și Kamala Harris au încheiat nedecis prima și probabil singura...

Donald Trump și Kamala Harris au încheiat nedecis prima și probabil singura lor confruntare televizată înainte de alegerile prezidențiale

Kamala Harris și Donald Trump au încheiat nedecis „meciul” de aproape o oră și 45 de minute din prima și potențial singura lor dezbatere televizată. Fiecare dintre cei doi candidați la președinția Statelor Unite a luat ce a vrut mai bun din ea, așa cum au făcut și taberele acestora.

Televiziunea ABC News a fost gazdă, în Philadelphia!

Ceea ce e cert e faptul că vor urma două luni de dispute electorale „la baionetă” până la data marii alegeri naționale din 5 noiembrie, la finalul căreia va fi cunoscut succesorul lui Joe Biden.

Actualul vicepreședinte a demonstrat că s-a pregătit cu atenție pentru dezbaterea televizată și a presărat aproape fiecare răspuns personal cu câte un comentariu menit să-l înfurie pe rivalul său. Ea i-a spus lui Donald Trump că liderii mondiali râd de el, iar liderii militari l-au numit „o rușine”. Ea l-a mai numit pe Trump „slab” și „eronat”. În plus, Kamala Harris, l-a asigurat pe Trump că „a fost concediat de 81 de milioane de alegători”, numărul celor care au votat pentru președintele Joe Biden în 2020.

La rândul său, Donald Trump a părut că a scăpat uneori lucrurile de sub control. A insistat cu voce tare și în mod repetat că o mulțime de minciuni spuse la adresa sa sunt adevărate. Fostul președinte a repetat varianta despre frauda pe scară largă înregistrate în opinia sa la alegerile din 2020. El a amintit o teorie a conspirației despre imigranții care mănâncă animale de companie, câini și pisici în principal, și a lansat și acuza conform căreia democrații susțin avorturile după nașterea copiilor, fapt incriminat de legea americană.

El a prezentat o imagine îngrozitoare a Statelor Unite, vorbind despre „măcelul american”, o teorie despre care a avertizat încă de la inaugurarea primului său mandat prezidențial, în 2017.

„Avem o națiune care este pe moarte”, a spus Trump în cadrul dezbaterii televizate.

YouTube player
Dezbaterea celor doi a avut loc în seara zilei de marți, 10 septembrie

Când dezbaterea s-a încheiat, Kamala Harris a primit un impuls suplimentar: vedeta culturii pop, Taylor Swift, a postat pe Instagram faptul că-l va susține pe candidatul democrat.

Kamala l-a provocat constant pe Trump, menționând condamnarea penală a acestuia și problemele juridice restante. A mai lăsat să se înțeleagă și că mitingurile lui Donald Trump sunt plictisitoare.

 „Oamenii nu părăsesc mitingurile mele, avem cele mai mari mitinguri, cele mai incredibile mitinguri din istoria politicii”, a sunat replica candidatului republican.

Alexandru Catalan
Alexandru Catalanhttp://canal33.ro
Cu experienţă de aproape 30 de ani in presa din România în agenţii de presă şi redacţiile celor mai imortante cotidiene – Adevărul, Capital, Libertatea, Click, ProSport ca Şef de departament şi Redactor Şef Adjunct, Alexandru este moderatorul a cinci emisiuni la Canal 33 HD şi Editor Coordonator al site-ului www.canal33.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE