18.2 C
București
sâmbătă, 12 octombrie, 2024
spot_img
StiriInternPremierul Marcel Ciolacu dă asigurări că nicio dronă rusească nu va lovi...

Premierul Marcel Ciolacu dă asigurări că nicio dronă rusească nu va lovi ținte pe teritoriul României (VIDEO)

Incidentul din noaptea de 7/8 septembrie, atunci când o dronă rusească a fost identificată în spațiul aerian al țării noastre a pus problema limitărilor legislative pe care armata trebuie să le respecte și care împiedică folosirea armamentului și muniției de război pe timp de pace.

play-sharp-fill

„În momentul de față, Armata României nu poate să ducă operații de luptă pe timp de pace. Trebuie dată o stare excepțională, stare de asediu sau stare de război. Armata României nu poate să opereze sistemele de armament în afara obiectivelor militare sau a terenurilor de instrucție pe care le avem în momentul de față”, declara anul acesta, în februarie, Șeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, la Europa Liberă.

Astăzi, 11 septembrie, întrebat despre aceste hibe legislative premierul a spus că nu se pune problema ca vreo dronă venită din zona de război ruso-ucrainean să lovească ținte pe teritoriul nostru.

„Este o întreagă discuție. Dacă dobori dronele de pe teritoriul României, dar ele sunt pe teritoriul Ucrainei. Dacă acele drone lovesc ținte pe teritoriul… Deci este o discuție mult mai serioasă. Eu ce vă spun cu certitudine: că dacă vreo dronă intră pe teritoriul României, este identificată și ea este trimisă să lovească o țintă pe teritoriul României, va fi doborâtă de îndată”, îi asigură Marcel Ciolacu pe români.

„Nu vă faceți griji că acea dronă  ar fi putut lovi vreo țintă pe teritoriul României. Ar fi fost doborâtă imediat. Cu protocol, cu lege, fără lege. Nu se joacă nimeni!”, a mai spus premierul, referindu-se la incidentul de sâmbătă, 7 septembrie, atunci când o dronă rusească s-a plimbat prin spațiul aerian al României.

Deși oficial s-a spus că drona respectivă ar fi fost „monitorizată” de două avioane de luptă F 16 și că acesta s-a întors pe teritoriul Ucrainei, tot M.Ap.N. informa luni, 9 septembrie, că au fost găsite în zona Periprava din județul Tulcea „fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale”.

La Parlament se pune deja problema adoptării unor prevederi care să permită armatei să intervină pentru a putea doborî dronele care ajung în spațiul nostru aerian. Chiar astăzi la Comisia pentru Apărare de la Senat sunt așteptați reprezentanți ai M.Ap.N.care să îi lămurească pe parlamentari cum ar trebui modificate legile ce privesc intervenția forțelor armate pe timp de pace, în situații deosebite.

Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE