1-2 -3. Botezată de presă „mult așteptată”, cartea lui Nicolae Ciucă „În slujba țării” a apărut în variantă tipărită și în variantă on line.
Ea a fost lansată la emisiunea culinară Politică și delicatețuri a lui Mircea Dinescu de la Prima Tv.
Mai multe fapte, unele la locul lor, altele aiuristice au creat în opinia publică o așteptare absurdă în legătură cu cartea lui Nicolae Ciucă. Absurdă, deoarece, pe lîngă curiozitatea de tip Ia să vedem ce se scrie în carte, În slujba țării a fost văzută ca o producție aparținînd literaturii. Din calcul sau din prostie, Nicolae Ciucă a vorbit despre carte ca despre una de memorii, scrisă de el cu toate notele definitorii ale marii creații (truda cu verbul, suspansul inspirației, nemulțumirea față de pagina abia încheiată), menită a ocupa un loc în Istoria literaturii române, capitolul Opera de nonficțiune. Adăugînd confesiunilor de creație ale acestui Madame de Staël cu epoleți, scandalurile cu iz publicitar (cel al finanțării panourilor dedicate cărții, cel al Mitului eroului de la Nassirya) putem spune că În slujba țării a fost așteptată ca un moment de hotar în scrisul românesc dintotdeauna. Niciodată, nu numai în postdecembrism, dar și în comunism, nu s-a vorbit și s-a scris atîta despre o carte înainte de a fi publicată, ba mai mult, chair înainte chiar de a fi predată editurii.
Am citit-o chiar în ziua în care am primit-o. (În cadrul Operațiunii de lansare, Nicolae Ciucă a trimis cartea tipărită redacțiilor și a postat-o în varianta on line).
M-am numărat printre cei care au văzut în cartea lui Nicolae Ciucă un simplu instrument de campanie electorală. Amintind în chip izbitor de Pas cu Pas, al lui Klaus Iohannis prin formula de autobiografie, și de Planul pentru România a lui Sebastian Burduja, Bătălia pentru viitorul României a lui Mircea Geoană prin paginile dedicate Programului politic. Am putea spune că În slujba țării e o corcitură între formula lui Klaus Iohannis și formula lui Mircea Geoană. În ultima vreme, politicienii angajați în campanii electorale și-au propus să evite pe cît posibil nota electorală a acțiunilor lor de campanie. E știut că acțiunile strict electorale sau cele care trec așa, n-au impact asupra electoratului. S-a ajuns, plecînd de la acest adevăr, la ceea ce am putea numi campania electorală sub acoperire. Marcel Ciolacu e în campanie electorală pentru prezidențiale. Numai că el prezintă popasurile, turneele, interviurile ca aparținînd ipostazei de premier. Și alți candidați și-au folosit funcția pentru a desfășura campanie electorală mascată. Mircea Geoană a avut întîlniri cu alegătorii, dezbateri publice, intervenții TV, conferințe în calitate de secretar general adjunct NATO. Sînt și politicieni care practică susținut o campanie electorală sub acoperire apelînd și la alte ipostaze decît cele de înalți funcționari. Un instrument electoral rămîne astfel postura de chibiț. O exploatează Marcel Ciolacu. Evident, Nicolae Ciucă a optat pentru ipostaza de autor. Ca și Mircea Geoană, ca și Sebastian Burduja, ca și Klaus Iohannis din 2014, el a semnat o carte (nu e obligatoriu s-o fi și scris) pe care o folosește drept pretext pentru realizarea unor acțiuni electorale fără riscul de a fi percepute ca fiind electorale: lansarea cărții, dezbaterea asupra cărții, publicarea de fragmente din carte, întîlnirea cu cititorii. Ocolirea semnificației de campanie electorală e utilă și pentru a masca publicitatea contracost din presa miluită. Mircea Dinescu l-a invitat să-și lanseze cartea în emisiunea sa culinară Politică și delicatețuri.
A plătit sau nu PNL pentru asta?
N-are importanță. Importanță are că în ochii electoratului momentul de duminică, 8 septembrie 2024, a trecut drept unul mediatic, și nu electoral. Mircea Dinescu l-a avut invitat la restaurantul său de tip studio pe președintele Senatului, președintele PNL, autorul unei cărți recent apărute. Multe site-uri s-au grăbit să publice fragmente din carte. Incontestabil, contracost. Ele au fost percepute de cititori drept inițiative gazetărești și nu publicitare.
Pentru a fi exploatată ca agent electoral o carte trebuie să ofere alegătorilor ceva despre candidat. De regulă, pentru prezentarea candidatului, echipele de campanie aleg panourile, fotografiile, dar mai ales filmulețele. Sînt puțini candidați în postdecembrism care au știut să-și facă filme în stare să reziste ca operă pur și simplu. La fel și cu cartea. Ea trebuie astfel concepută încît să fie folosită pe post de clip electoral al candidatului, dar și să reziste la lectura în sine, lectura pur și simplu.
Ca instrument electoral, În slujba țării își propune să ofere electoratului , într-o formă agreabilă, imaginea lui Nicolae Ciucă de :
1) Om obișnuit, din popor.
2) Militar de carieră.
3) Posesor al unui Program politic de candidat ce-ar putea fi rezumat de sintagma – Președinte la locul lui.
Așa se explică, părțile componente ale cărții:
a) Amintiri din copilărie și din viața de militar.
b) Considerații despre Coaliția PSD-PNL.
c) Programul (varianta prescurtată) de candidat la Președinție.
Prima parte e cea mai interesantă sub aspect literar. La o adică, „În slujba țării” poate fi citită și ca o carte de amintiri scrisă de un român obișnuit. Citită pînă la pagina 141, de unde începe politruceala. Din motive care-mi scapă, deși pariază pe imaginea de om obișnuit, unul dintre milioanele care stă la bloc, Nicolae Ciucă nu publică și un set de fotografii din viața personală. Celelalte două seturi – din viața de ofițer, și din viața de politician – sînt simple clișee publicitare. Chiar dacă memorialistul n-are zbor, nu surprinde ca personaj narator cu personalitate, partea de memorii propriu zise merită citită și în sfera bătăliei electorala ca mărturia unui om așezat cuminte, la locul lui.
Partea dedicată activității de politician n-are nici o valoare. E simplă maculatură politrucă. Interesantă mi s-a părut ultima parte, cea dedicată chestiunii Ce președinte voi fi. Aici Nicolae Ciucă m-a surprins. M-a surprins, pentru că, deși se anunță candidat de vreun an , nu l-am văzut vorbind despre Proiectul lui de țară și Proiectul de Președinte. Pînă acum a insistat doar pe teza:
Ce fel de om sînt.
M-a surprins și pentru că unele considerații dezvăluie o viziune interesantă asupra României. Cum ar fi ,de exemplu, teza potrivit căreia tradiția românească e cea a familiei alcătuite din trei generații: bunici, părinți, nepoți – și de aceea politicul trebuie să se preocupe de susținerea ei.
Indiscutabil, o carte precum În slujba țării poate fi folosită ca instrument electoral dacă ea se vrea un vehicul și pentru platforma politică a candidatului Nicolae Ciucă. Lansarea cărții trebuia să fie un moment menit a atrage atenția asupra Proiectului de președinte propus prin intermediul cărții. Din nenorocire, Nicolae Ciucă a găsit de cuviință să-și lanseze cartea în emisiunea lui Mircea Dinescu Politică și delicatețuri. Mircea Dinescu , nu doar mare poet, dar și mare om de televiziune, a născocit o emisiune în care invitatul e pus să gătească împreună cu el, timp în care amîndoi discută politică. E o emisiune deosebit de utilă pentru politicienii care trec drept aroganți, rigizi, împietriți în posturi imperiale. Pentru Klaus Iohannis, de exemplu sau pentru Adrian Năstase de pe vremuri.
Nicolae Ciucă e perceput de români ca om obișnuit.
Marea problemă a candidatului Nicolae Ciucă e faptul că nu e perceput ca președinte al României.
Nu cred că în perioada cînd a fost premier va fi stîrnit un fior de neliniște descinzînd într-un minister sau într-un județ.
Deși în emisiune s-a vorbit despre carte, dominantă zdrobitor a fost imaginea lui Nicolae Ciucă tocînd usturoi, punînd pe grătar pulpa de pui și gustînd saramura pentru a vedea dacă e bună. Într-un cuvînt, deși n-a scris o carte de bucate, Nicolae Ciucă și-a lansat cartea în postura de președinte-bucătar.
După Președintele – Jucător, și Președintele – Turist, iată și un Președinte-Bucătar.
