Am început săptămâna cu moderarea unui eveniment 100 la sută cu audiență feminină, organizat de Comisia pentru drepturile omului din Senat și Asociația Women for a Better Society. Dacă în sală mai era câte un „el”, rolul lui era să ne facă poze, așa cum se cade în era grupurilor conversaționale.
Evident, subiectul era despre cum stimulezi implicarea femeilor în politică. Fără excepții, doar cu nuanțe, concluzia a fost că femeile sunt sub-reprezentate în funcțiile de decizie – se găsesc mai multe în cele de execuție – în condițiile în care sunt majoritare la nivel de populație, iar la nivel de percepție publică sunt considerate mai responsabile, mai serioase, mai cu simțul răspunderii. Au fost prezentate statistici cu numărul femeilor în Parlament, la nivel de consilii locale, statistici care susțineau fără echivoc concluzia.
După cum vă amintiți, că doar s-a anunțat cu tam-tam, lista la europarlamentare a celor două mari partide (aşa cum se prezintă), trebuia deschisă de o femeie „independentă”, pentru că cele din partid nu se calificau. Doamna a apărut ca o boare de vânt și tot așa a dispărut. A rămas cap la listă un pronume personal, persoana a-III-a singular, masculin. Iar până în prezent, la nivel de candidaturi la Capitală, primar general și sectoare, se cunoaște ca intenție doar o femeie.
Ca să nu rămân în „capcana” discursului feminist – care, consideră unii, poate fi la fel de pernicios precum cel misogin – am numărat paritatea în birourile de conducere ale partidelor parlamentare care au candidat la ultimele alegeri, așa cum apar pe propriile site-uri.
La PSD, conducerea este formată din președinte, vicepreședinți pe domenii și pe regiuni, respectiv 17 persoane, dintre care 3 femei.
La PNL, din 47 de persoane care formează echipa de conducere (președinte, prim-vicepreședinți, vicepreședinți și membri Bex), 4 sunt femei. Aici, se remarcă un hedonism al funcțiilor. Sunt patru prim-vicepreședinți, (un loc rămas liber după ultima retragere) încât nu știi care e primul între cei dintâi. La grupul parlamentar, ca să fii vicepreședinte, trebuie doar să vrei, fără număr, dar și fără „portofoliu”. O explicație logică pentru această plăcere de a avea „blazoane” nu cred că există, e mai degrabă una de orgoliu, iar acesta e nemăsurat când vine vorba de „persoane publice”.
Foarte ușor se observă, la cele două partide mari, omnipotența persoanelor: o persoană deține, în același timp, funcții cât de multe – membru în conducerea partidului, ministru, șef de organizație, parlamentar (unde e posibil să adaugă alte șefii, de comisii și comitete) sau europarlamentar. Iar dacă nu e în Palatul Parlamentului, atunci obligatoriu e prin palatele locale – șef la consilii județene, șef la prefecturi. Deși, după cum se prezintă drept „cele mai mari”, ai spune că ar avea resursă umană, așa încât să nu fie nevoie, vai, să cocoșezi o singură persoană cu atâtea responsabilități. Și apoi, mulți dintre ei, căsătoriți, povestesc pe la câte un show despre familie și copiii. Noroc cu tehnologia care permite să te vezi de la distanță, bogadaproste cu șoferii și mașinile de serviciu, care pot îndeplini sarcini casnice în locul mult încercatului de funcții.
La USR, Biroul Național care formează conducerea este alcătuită din 24 de persoane, dintre care 4 femei.
La UDMR, Prezidiul Uniunii și Prezidiul Executiv este format din 18 persoane dintre care 6 femei, cel mai bine din punct de vedere al reprezentativității femeilor. De remarcat și lipsa cumului de funcții ca normă.
La AUR, din 24 de persoane (președinte, președinte CNC, președinte Senat, prim-vicepreședinte, secretar general și Biroul de Conducere care are și membri supleanți), 6 sunt femei.
Cam atât, deocamdată, despre raportul echitabil între ele și ei.
