Cea mai nouă ediție a emisiunii „Frontal”, cu Alexandru Răducanu și colonelul (r) Daniela Tobă în prim plan, a abordat tema culiselor de natură tehnică ale alegerilor. Cu această ocazie, în platourile Canal 33 și-a făcut apariția un invitat special, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), colonelul Cătălin Chirca.
Cei trei au discutat despre procesul alegerilor în România, mai ales în acest an, când au fost patru tipuri de scrutinuri, două din ele comasate. La întrebarea moderatorului, dacă ar putea țara noastră să organizeze alegeri cu vot electronic, reprezentantul STS a apreciat procesul ca fiind dificil.
„Am văzut și în alte state, care au adoptat acest model că, din punct de vedere al securității, nu neapărat ce înseamnă comunicații de date, cea mai mare problemă este că nu se știe persoana care își exercită efectiv votul respectiv. Pe partea de securitate, vedem și la alegerile care se organizează în modul actual că există riscuri. Orice sistem care este expus către internet poate fi atacat”, a completat Cătălin Chirca.
La intervenția Danielei Tobă, că Estonia este un exemplu de bună practică, purtătorul de cuvânt STS a pus în discuție gradul de competență cibernetică al utilizatorilor: „este o țară care are o tradiție în digitalizare”, aceasta fiind o diferență mare între exemplul dat și România.
Practic, este nevoie de un timp pentru ca românii, de toate vârstele să își dobândească competențe de bază în domeniul digitalizării, sau mai simplu spus al navigării pe internet.
Cât despre modalitatea de vot actuală, Cătălin Chirca a devoltat ce face sistemul informatic ca frauda electorală să fie evitată. Procesul tehnic al alegerilor a fost diferit anul acesta, sistemul informatic a avut nevoie de o îmbunătățire.
„Noi asigurăm infrastructura de comunicații și aplicațiile utilizate pe timpul alegerilor. În 9 iunie, sistemul a trebuit să asigure validarea alegătorilor, atât pentru alegerile europarlamentale, cât și pentru cele locale. Un aspect care s-a schimbat la alegerile de anul acesta a fost tehnologia de tip Blockchain, care asigură garanția că datele din sistemele informatice nu sunt alterate de nici o persoană. Am văzut mai multe filtre pe ceea ce înseamnă prezența la vot, modul în care se publică procesele verbale, au fost multe îmbunătățiri”, a mai precizat Chirca.
Reprezentantul STS a declarat pentru Canal 33 că prioritatea actuală este să fie pregătiți pentru alegerile din iarnă. Reamintim că pe data de 24 noiembrie a.c. va fi primul tur al alegerilor prezidențiale, pe 01 decembrie a.c. vor fi alegeri parlamentare și pe 08 decembrie, turul doi al alegerilor pentru viitorul președinte al României.
Vezi în clipul de mai jos ce a avut de spus purtătorul de cuvânt STS legat de eventualitateaîn care ne sunt ascultate sau nu telefoanele și fii cu ochii pe „Frontal”, în fiecare joi, de la ora 21.00, pentru a afla răspunsuri și alte teme de interes național:






