6.3 C
București
luni, 17 martie, 2025
spot_img
StiriInternExplicațiile lui Burduja pentru prețul mare al energiei electrice

Explicațiile lui Burduja pentru prețul mare al energiei electrice

- Advertisement -

Într-o postare pe facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja încearcă să explice românilor de ce la noi în țară prețul la energia electrică este mai mare decât în țările din vestul Europei. Printre altele, de vină ar fi condițiile meteo, dar și oprirea temporară a unor unități ale centralelor nucleare din zona țării noastre.

Argumentele lui Burduja, care susține că stăm bine la prețul pentru energia electrică

 „România înregistrează în aceste zile prețuri la energie electrică peste media țărilor europene. Este important de precizat că aceste prețuri sunt pe piețele spot, unde volatilitatea este dată de mai mulți factori, unii interni, alții externi, pe care îi voi detalia în rândurile următoare.

La fel de important, ca să înțelegem cum funcționează piețele pe termen scurt, este să ne amintim și ce s-a întâmplat pe 29 aprilie, de exemplu, când România a avut cel mai mic preț al energiei electrice din regiune și al treilea cel mai mic din Uniunea Europeană. Sau pe 20 martie, când prețul în țara noastră a fost și cu 40% mai mic față de prețurile din Polonia, Germania. Acestea sunt doar două exemple.

Și poate cel mai important este că volatilitatea prețurilor din această perioadă nu are niciun impact negativ în facturile noastre. Ținem prețurile sub control, prin mecanismul de plafonare, până la 31 martie 2025.

Am primit confirmări de la Eurostat, în ultimul raport, că prețul plătit de populație în România este al cincilea cel mai mic din UE. Iar din analizele noastre, pe baza informațiilor primite de la principalii furnizori, prețurile facturate în ultimele luni sunt și cu 15% mai mici față de plafonul maxim”, spune într-un fel de introducere ministrul Energiei.

Acesta continuă apoi cu explicațiile.

„Revenind la contextul în care ne aflăm și care are impact în prețurile de pe piețele spot, precizez:

– producția scăzută de energie eoliană în România și țările vecine a generat diferențe de preț pe PZU între țara noastră și țările din Vest;

– interconexiunea Austria-Ungaria este folosită la maximum, conform datelor de pe entso-e;

– la noi ajunge prea puțină energie ieftină din vest, mare parte rămânând în Ungaria;

– noi am avut revizia planificată la Nuclearelectrica, iar vecinii bulgari au avut o oprire pe nuclear ce s-a prelungit cu o lună vs cea planificată;

– cum am comunicat la acel moment, reamintesc că în luna mai, piața maghiară de energie s-a decuplat de piața Europei de Sud-Est prin întreruperi și reduceri ale capacității nete de transfer din Ungaria;

– indisponibilitatea unei linii cheie de transmisie de 400 kV, responsabil pentru transportul fluxurilor de la vest la estul Ungariei, precum și de la vest la sud al Europei, a cauzat congestionarea rețelei în țările din sud – estul Europei;

– în această perioadă, avem temperaturi foarte ridicate în regiune vs temperaturile normale ale perioadei. Spre exemplu, în această săptămână suntem zilnic cu 7 grade Celsius peste media multi-anuală vs media multi-anuală pentru această perioadă;

– fiind foarte cald, nu avem producție din vânt, consumul de energie este crescut, astfel înregistrăm pe PZU prețuri mari în orele în care nu este producție din solar (în special în vârful de seară). Prețurile din vârful de seară cresc media prețului zilnic;

– debitul Dunării este sub media multi-anuală la intrarea în țară și este prevăzut să scadă cu aproximativ 15% în următoarea săptămână;

– în general, producția hidro este mult sub cea de anul trecut, pentru că avem o vară secetoasă;

– gradul de umplere în lacurile hidroenergetice este peste 80%, astfel suntem pregătiți să facem față oricăror situații care pot apărea în lunile următoare;

– se adaugă la toate acestea: retragerea din exploatare accidentală a U10 CNE Kozlodui 1000 MW, oprirea a două unități nuclearoelectrice din Slovacia, fiecare de 500 MW, în total 1000 MW, ⁠importul permanent al Ucrainei din Europa, pentru toate intervalele orare, medie de aproximativ 1500 MW, iar la vârful de seară de aproximativ 1700 MW, și oprirea planificată a U1 CNE Cernavodă 700 MW, care a fost repusă în funcțiune pe data de 29.06.2024”, sunt cauzele identificate de Burduja, care ar duce la un preț ridicat al energiei electrice.

Totuși ministrul Energiei se arată încrezător în viitor și spune că investițiile de aproape 14 miliarde de euro din fonduri nerambursabile își vor arăta la un moment dat roadele.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE