Filipii, conform credinței populare, ar fi fost niște apostoli care au fost aruncați, pe vremea prigonirii creștinilor, într-o groapă cu lupi de unde au scăpat doar prin credință. Acești Filipi au fost șapte frați ce rătăceau prin lume și care aveau puterea de a-i poci sau schimonosi pe cei ce nu îi cinsteau. Se mai spune că cel mai mare dintre toți Filipii, șchiop fiind, a rămas în urmă și de aceea se serbează mai târziu, în ziua de 21 noiembrie.
La 14 noiembrie, data prăznuirii Sfântului Apostol Filip în calendarul ortodox, în tradiţia populară sărbătoarea este cunoscută drept Filipii de toamnă. Filipii sunt patroni ai lupilor, dar au și rolul de protector ai familiei, mai ales în gospodăriile unde erau vite care puteau fi supuse atacurilor animalelor sălbatice. Ca orice divinitate, lupul îşi pedepseşte sau îşi ajută credincioşii după fapta acestora.
În spiritualitatea românească lupul apare nu numai ca fiară neîntrecută prin cruzime, ci şi ca protector al omului: sfâşie dracii, sperie sau alungă bolile copiilor etc.
În timpul Filipilor se efectuau numeroase acte rituale cu caracter apotropaic sau divinator. Se alungau spiritele rele prin zgomote şi împuşcături, vrăbiile, pentru a nu strica roadele recoltelor primeau resturile și fărâmiturile de la masă, vasele din casă se întorceau cu gura în jos ca să nu se ascundă în ele spiritele malefice etc.
Reprezentări mitice, Filipii însumează o serie de sărbători dedicate lupului, organizate în două cicluri simetrice: Filipii de Toamnă (14-21 noiembrie) și Filipii de Iarnă (25 şi 31 ianuarie), ambele delimitând perioadele de împerechere ale lupilor. După 14 noiembrie aceștia se adună în haite pentru procreere, urmând ca dupa 60-65 de zile lupoaicele să dea naștere puilor.
Zilele Filipilor se respectau cu strictețe, deopotrivă, pentru ca oamenii să fie feriți nu numai de lupi, dar și de arsuri, înec, ologeală dar și de pagube produse de păsări sau animale sălbatice în general. Bărbaților le era interzis să lucreze cu burghiul, pentru ca lupii să nu sfâșie oile din gospodărie.
Femeile ţineau această zi cu mare băgare de seamă. Nu lucrau, considerând că astfel îşi vor proteja gospodările de animalele sălbatice de temut, în special de lupi. Le era permis doar să pregătească merinde, dar nu să deretice sau să scoată gunoiul afară, nici să coasă ori să toarcă sau să împletească lână „altfel se vor primejdui oile”.
Cea mai mare interdicție era să dea ceva cu împrumut! „Când o da cinevaşilea cenuşă cu cărbuni în noaptea de Filipi, atunci vine lupul şi-i mănâncă cevaşilea de pe lângă casă; de n-are ce mânca, atunci îl mănâncă pe om” (Tudor Pamfile, Sărbătorile la români). Femeilor le era totuşi permis să spele rufele, dar nu oricum, ci numai cu apă clcotită, spre a clocoti şi gura lupului.
În aceste zile se lipeşte gura sobei ca „să se lipească gura lupului”. De hornul casei se atârna un topor ce avea rol de apărare pentru a ocroti familia de pericole.
Surse: Tudor Pamfile-Sărbătorile la români; Ion Ghinoiu-Obiceiuri populare de peste an/ Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român; Elena Niculiţa Voronca-Datinile si credinţele poporului român
