Sună oarecum ca o poveste orientală relatarea nopţii de luni spre marţi, a 213-a noapte a războiului din Gaza.
În a doua parte a zilei de ieri, Hamas s-a declarat de acord cu propunerea de încetare a focului negociată la Cairo. S-a dorit o “mişcare încuietoare”, ştiut fiind că armata israeliană lansa de duminică civililor apeluri (prin radio, prin media, prin fluturaşi) de evacuare a zonei Rafah, anunţând o iminentă “operaţiune terestră”.
În replică, oficialii israelieni au considerat că propunerea de încetare a focului “nu este acceptabilă”. Apoi, de la cabinetul premierului, s-a anunţat că “Israelul va trimite o delegaţie” la Cairo (nu s-a precizat când), “pentru a epuiza posibilităţile de a se ajunge la un acord (…), chiar dacă propunerile Hamas sunt departe de cerinţele esenţiale” ale Israelului şi s-a explicat: “Cabinetul de război a decis continuarea operaţiunii la Rafah, pentru a exercita o presiune militară asupra Hamas”. În termeni mai puţin diplomatici, ceea ce nu era greu de anticipat devine limpede – Guvernul de extremă-dreapta al lui Netanyahu nu are nici un interes în încetarea focului, chiar cu preţul recuperării ostatecilor.
La ora aceea, lângă sediul Ministerului Apărării din Tel Aviv se aflau sute de protestatari, majoritatea rude ale ostatecilor reţinuţi în Gaza, care cereau ca Guvernul să accepte propunerea de încetare a focului. Alte sute de protestatari defilau pe lângă reşedinţa premierului şi comandantului Armatei, Netanyahu, cu o uriaşă pancartă: “Sîngele lor (al ostatecilor, n.m.) e pe mâinile tale”.
În jurul orei 18.30, armata israeliană a început bombardamentele în estul Rafah, oraş situat la graniţa cu Egiptul, unde sunt dislocaţi aproximativ un milioan de civili palestinieni.
La 19:50, ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, posta pe X o imagine de la masa de lucru, însoţită de următoriul comentariu: “În această seară, cu șeful Statului Major (generalul Herzi Halevi, n.m.) și șeful Diviziei de Operațiuni – într-o discuție despre planurile operaționale ale Armatei, care vor începe în curând în zona Rafah și în alte locuri din Fâșia Gaza”. Observatorii au încercat să ghicească îndărătul acestor cuvinte amploarea atacului.
La scurt vreme, vicepremierul şi ministrul de Externe iordanian, Ayman Safadi, a apreciat cu preocupare că, bombardând Rafah, Netanyahu pune în pericol acordul de încetare a focului. În plus – spectrul unui număr enorm de victime omeneşti. Lucruri evidente, exprimate, în acelaşi timp, atât de oficiali egipteni, cât şi saudiţi.
La miezul nopţii, portavionul american Dwight D. Eisenhower, aflat în drum spre Statele Unite, s-a întors în Marea Roşie. Îngrijorat că ar putea începe anunţatul atac terestru în zona Rafah, echivalent cu încă un masacru, Washingtonul s-a liniştit curând, când a constatat, cum au declarant surse din Administraţie, că “atacurile israeliene nu par să reprezinte o operaţiune militară majoră”.
În zori, Armata israeliană a anunţat pe X: “Trupele au reuşit să preia controlul operaţional al părţii din Gaza a punctului de trecere”, localizând “trei tuneluri operaţionale”, care – împreună cu alte “infrastructuri teroriste” – au fost distruse.
Ce se va întâmpla în continuare? Acelaşi joc ipocrit, într-un “lanţ al slăbiciunilor” care, simplificat, arată astfel: preşedintele Biden (aflat înaintea alegerilor) este la mâna premierului Netanyahu (electorii americani de origine evreiască care susţin Israelul sunt numeroşi, sponsorii de campanie – importanţi). Soarta premierului Netanyahu depinde de miniştrii extremişti din Cabinetul său, care au anunţat limpede că, dacă prim ministrul nu va ordona intrarea în forţă în zona Rafah, va fi debarcat.
Iar pentru Netanyahu pierderea funcţiei înseamnă plecarea din politică, dar – chiar mai presant decât dosarele penale pentru care trebuie să răspundă – va trebui să justifice eşecul din 7 octombrie, ziua atacului barbar al Hamas, care a găsit nişte Servicii de Informaţii şi o Armată paralizate. De asemenea, trebuie să răspundă nu doar pentru numărul înfiorător al victimelor civile din Gaza, ci şi pentru cei peste 600 de militari morţi la datorie în cel mai lung război din istoria statului Israel.
