9.6 C
București
vineri, 1 martie, 2024
Google search engine
EDITORIALOpiniiGustul urii

Gustul urii

Iată faptele: hoții s-au întâlnit cu proștii și le-au luat banii, în uralele tuturor celor care au văzut jaful la drumul mare. La asta se rezumă, până la urmă, toată afacerea vaccinurilor din pandemie. După dosarul DNA nu se face dreptate, nu se întoarce miliardul de euro la buget și, mai ales, nu se vindecă nicio rană din cele care au mutilat fața societății românești după împărțirea ei în vacciniști și antivacciniști.

Cîțu, Mihăilă și Voiculescu au fost niște slugi care au sperat să-și  schimbe condiția de sufragetă dacă plătesc cât nu face pentru ceva mult și prost. S-au visat mângâiați pe cap și cadorisiți cu o legitimație de membru de onoare în selectul club politic european la care doamna Ursula comandă muzica și maimuțoii dau din coadă. După ce au achitat nota, proștii noștri care s-au crezut șmecheri, au fost scoși de la bal cu șuturi în fund și acum constată că mai plătesc o dată prețul, dar de data asta în nume personal și nu din bugetul țării care i-a făcut miniștri.

Să nu le plângem de milă. Condiția pe care au asumat-o în pandemie, aceea de lobotomizați cărora li s-a extirpat tot aparatul critic, toată dimensiunea cerebrală însărcinată cu menținerea unei minime rezerve față de serul propagandei, minciunii și al escrocheriei planetare, i-a adus acolo unde merită să fie: pe banca acuzaților. Istoria e plină de povești despre destinul tragic al celor care au primit sărutul înșelător al gloriei efemere. Cîțu, Voiculescu și Mihăilă erau eroii zilei, ei ne salvau, banii nu contau, vaccinurile se făceau în piețe publice, la grătarele de mici din Obor sau cu acompaniament de muzică clasică în parcarea de la Sala Palatului. Fără număr, fără număr, contractele pentru milioanele de doze salvau vieți atunci și mai apoi, pentru că Big Pharma ne anunța că totul e sigur și e foarte bun, chiar dacă e mult și foarte scump.

Uitați-vă bine cine sunt cei care aplaudă acum dosarul DNA, veți regăsi figuri cunoscute: un președinte de țară care se fotografia cu seringa în triceps, șefi de partide care încă mai cred că am plătit un miliard de euro ca să salvăm vieți și, desigur, figuri publice gen influenceri, ziariști și artiști, care s-au jertfit pe altarul propagandei guvernamentale din vremea lui Cîțu strigând din toți rărunchii ”Țării cât mai mult vaccin!”. Desigur, azi sunt rezervați, dubitativi, au întrebări, unele retorice, altele amintind de reflexul unor adevărați jurnaliști de investigații. Nu vă lăsați înșelați, sunt tot ei, aceiași care ne-au spus că vaccinul salvează vieți și care s-au informat în pandemie doar din surse oficiale. Poate acesta să fie motivul pentru care n-au văzut cum miliardul de euro trecea din bugetul țării în buzunarele Pfizer?

Dosarul DNA pe achiziția de vaccinuri vine prea târziu. S-au pierdut bani, dar s-au pierdut și caractere, și încredere, și prieteni, și solidaritate, și destine. E un dezastru național care a fracturat societatea românească și care nu se repară nici măcar cu trimiterea la judecata în fața istoriei.

Vacciniștii și antivacciniștii din perioada în care exercițiile de supunere civică erau aplaudate la scenă deschisă, se înfruntau ieri pe ”slava Ucraina” și vor găsi azi și mâine nenumărate subiecte care să-i despartă și niciunul care să-i apropie.

Gustul urii a costat un miliard de euro și e singurul care încă se simte după vaccinarea în masă.

Robert Turcescu
Robert Turcescuhttp://canal33.ro
Robert Turcescu este jurnalist, autor, om de radio şi televiziune şi este invitatul permanent al emisiunii „Jurnal de bord” difuzată în fiecare vineri dimineaţa de la ora 11.00 pe Canal 33 HD.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments