Ignatul, sărbătorit pe 20 decembrie, este o zi plină de tradiții și obiceiuri care marchează începutul pregătirilor pentru Crăciun. Deși ziua poartă numele Sfântului Ignatie Teoforul, în cultura populară românească este cunoscută mai ales pentru obiceiul sacrificării porcului, un ritual cu rădăcini adânci în tradiția agrară.
Ignatul, sacrificiul porcului, este un obicei cu origini precreștine care era era dedicat zeilor fertilității și agriculturii, marcând solstițiul de iarnă și reînnoirea ciclică a vieții.
După cum spune Ion Ghinoiu, „Sacrificiul sângeros al porcului, substitut neolitic al spiritului grâului, în ziua de Ignat, este o practică preistorică care supravieţuieşte în ţinuturi româneşti extracarpatice. Credinţele, obiceiurile şi practicile magice referitoare la prevestirea morţii violente, prinderea şi înjunghierea victimei, semnele făcute pe corp (pe frunte, pe ceafă, pe spate), jumulirea părului pentru bidinele, jupuirea şoriciului pentru opinci, pârlirea (incinerarea simbolică a cadavrului), ciopârţirea lui, grăsimea folosită la farmece, descântece şi prepararea leacurilor, alimentele rituale preparate din diferite organe vitale ale animalului, formulele magice etc. sunt relicve ale sacrificiului, prin substituţie, ale unui mare zeu preistoric.”
Una dintre cele mai vechi și răspândite tradiții din România, sacrificarea porcului de Ignat se desfășoară după ritualuri bine stabilite. În dimineața zilei de Ignat, porcul este sacrificat de obicei de către cel mai experimentat bărbat din gospodărie.
Se spune că porcul trebuie tăiat doar în această zi, deoarece „porcul visat de Ignat nu mai trăiește mult”.
După ce este sacrificat, porcul este însemnat cu o cruce pe frunte, gest care simbolizează binecuvântarea că sacrificiul său va hrăni familia. După tranșare, se pregătește o masă specială, numită „pomana porcului”, în care bucăți de carne sunt gătite și împărțite între membrii familiei și vecini.
Sărbătoarea abundă de semnificații. Sacrificiul porcului este văzut ca un act de purificare și prosperitate pentru masa de Crăciun și revelion. De la cei mai vârstnici până la cei mici, toată familia se adună în gospodărie, obiceiul devenind chiar un simbol al unității familiei.
În cultura populară, Ignatul este o zi încărcată de credințe și superstiții. „Munca în ziua de Ignat, nu este îngăduită, mai ales pentru femei, nici o muncă, şi mai cu samă în casă, fiindcă se crede a fi primejdie pentru boale și alte supărări, printre cari ar fi și aceea că porcii ar rupe cămăşile întinse pe gard, la uscare” (Tudor Pamfile)
O superstiție veche spune că dacă visezi porc în noaptea de Ignat, vei avea noroc și belșug în anul care urmează.
În unele regiuni, sângele porcului sacrificat era folosit în scopuri magice, pentru protecția gospodăriei sau a sănătății familiei. Un alt obicei arată că înainte de a fi pârlit, porcul este acoperit cu un pled, iar copiii sunt urcați desupra, chiuind, și veselindu-se pentru ca porcul să fie mâncat cu poftă. Totodată există credința că făcându-li-se semnul crucii pe frunte cu sângele animalului sacrificat, copiii vor fi rumeni în obraji şi feriţi de deochi tot anul. O altă credinţa popularăspune că de Ignat oamenii trebuie vadă sângele porcului sacrificat pentru a fi feriţi de boli în Noul An.
Se crede că nu trebuie să dai sau să primești bani de Ignat, pentru a nu atrage ghinionul pe parcursul anului. Și vremea de Ignat semnificație prezice cum va fi anul ce urmează. Dacă este frig și zăpadă, va fi un an cu recolte bune, iar dacă este cald și plouă, ar putea fi un an mai greu.
Astăzi, tradiția sacrificării porcului de Ignat s-a schimbat în gospodăriile urbane, multe familii alegând să cumpere carnea de porc din magazine. Totuși, în zonele rurale, obiceiul rămâne o parte esențială a pregătirilor de Crăciun, fiind păstrat ca un simbol al identității culturale și al tradițiilor strămoșești.
Surse: Tudor Pamfile – Sărbătorile la români; Ion Ghinoiu – Calendarul poporului român
