Prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 20 decembrie, se povesteşte despre Sfântul Ignatie că pe vremea când încă era prunc, Însuși Hristos, care viețuia într-acea vreme cu oamenii pe pământ și învăța pe popoare despre împărăția lui Dumnezeu, l-a apucat de mână şi luîndul în braţe şi a zis: „De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor”. „Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte”.
În vremea când Traian a luat sceptrul împărăţiei romanilor, Sfântul Ignatie, cel cu numele şi cu lucrul purtător de Dumnezeu, era episcop al Bisericii Antiohiei. După ce împăratul Traian, în urma unui război, a dobândit biruință asupra sciților, vrând să mulțumească necuraților idoli cu jertfe, s-a ridicat cu multă prigoană asupra creștinilor, pentru că a fost înștiințat că aceștia hulesc zeii și nu le mai aduc jertfă. Și a dat împătatul poruncă să fie omorâți creștinii care nu se supun poruncii lui.
În drumul său către războiul împotriva perșilor, Traian a trecut prin Antiohia, unde i s-a spus că Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, cinstește pe Hristos cel osândit de Pilat spre moarte și răstignit pe Cruce. Cerând să-i fie adus înainte, împăratul l-a cercetat îndelung şi i-a cerut să se închine la idoli, însă văzând că n-are izbândă că nu-l poate întoaece de la credinţa în Hristos, a poruncit ca Ignatie să fie hrană fiarelor.
Purtătorul de Dumnezeu, Ignatie, primindu-și cu seninătate osânda, a zis: „Chiar de mă vei da fiarelor spre mâncare, chiar pe cruce de mă vei răstigni și sabiei și focului de mă vei da, niciodată nu voi jertfi diavolilor, nici nu mă tem de moarte, nici nu caut bunătățile cele vremelnice ale vieții acesteia de acum, ci numai pe cele veșnice le doresc și în tot chipul mă îngrijesc ca să trec către Hristos, Dumnezeul meu, Care a voit a muri pentru mine”.
Auzind astea, Traian a poruncit să-l ducă pe Ignatie în temniță, dar împăratul toată noaptea aceea n-a dormit, cugetând cu ce fel de munci să-l pedepsească pe Sfântul Ignatie. Și a socotit să-l osândească spre mâncarea fiarelor, că era moartea cea mai cumplită. Suita împăratului a zis însă să nu-l dea fiarelor în Antiohia, ca nu cumva și alții, privind la dânsul să se întărească în credință, ci se cade să fie dus la Roma legat și acolo, unde nimeni necunoscându-l, să fie dat hrană fiarelor.
Sfântul a fost chinuit îndelung şi în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetăţile prin care trecea şi se ruga să fie mâncat de fiare, „ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu”. La Roma a fost adus în mijlocul cetății, unde a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari.
În acest chip a fost sfârșitul Sfântului Ignatie, în acest fel nevoința lui, căci așa a fost dragostea lui către Dumnezeu. Credincioșii care erau în Roma i-au adunat oasele și le-au pus cu cinste în loc însemnat, afară din cetate, în douăzeci de zile ale lunii decembrie. Și multe zile l-au plâns credincioșii lângă mormânt, iar Sfântul Ignatie li s-a arătat lor noaptea și pe fiecare dintre ei, cuprinzînd-i, îi mângâia în mâhnirea sufletului lor. Altora iarăși li s-a arătat, rugându-se pentru cetate și asudând, ca și cum ar fi fost întru multe nevoințe și osteneli.
Aflând de sfârșitul Sfântului Ignatie, de tăria sufletului său, cum fără temere, cu bărbăție și cu bucurie a mers la moarte pentru Dumnezeul său, împăratului Traian i-a părut rău de dânsul. Apoi, auzind de creștini că sunt oameni buni și blânzi, viețuind cu înfrânare, iubind curățenia, ferindu-se de toate lucrurile cele rele și având viață fără de prihană, iar împărăției lui cu nimic nu se împotrivesc – numai cu aceasta că nu voiesc să aibă mulți dumnezei, ci numai singur pe Hristos cinstesc, a poruncit să nu-i mai caute ca să-i omoare, ci i-a lăsat să viețuiască în pace. După aceasta, au fost aduse cinstitele moaște ale Sfântului Ignatie în Antiohia, cu mare cinste, spre apărarea cetății și tămăduirea celor bolnavi.
Sursă: Sintaxar
