4 C
București
vineri, 6 noiembrie, 2026
spot_img
StiriInternIlie Bolojan, acasă la Oradea: „Țara nu se schimbă doar din București”

Ilie Bolojan, acasă la Oradea: „Țara nu se schimbă doar din București”

- Advertisement -

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat luni, 21 aprilie 2025, la festivitățile prilejuite de aniversarea a 106 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea. Cu acest prilej, președintele interimar a ținut să menționeze în discursul său că în urmă cu 106 ani Armata Română a intrat în Oradea tot într-o zi de Paști, restabilind ordinea și protejându-i pe români.

play-sharp-fill

După ce a ținut un moment de reculegere în memoria papei Francisc, Ilie Bolojan și-a început discursul amintind că participă la această sărbătoare a Oradei de peste 20 de ani.

„Sunt onorat să vă pot adresa câteva cuvinte în calitate de Președinte interimar al României, după cum știți, fiind prezent în diferite calități la această sărbătoare în fiecare an de peste 20 de ani, așa cum sunteți și mulți dintre dumneavoastră.

Am venit ca, în numele Președintelui României, să cinstesc memoria celor care au pus în 1918, 1919, o cărămidă la fundația României. Istoria țării noastre este și o sumă de istorii mici, și, pentru comunitatea română din Oradea, efectele Adunării de la Alba Iulia din 1 Decembrie s-au simțit abia peste câteva luni, când, în 20 aprilie 1919, într-o zi de Paști, așa cum este și astăzi, Armata Română a intrat în Oradea, stabilind pacea în aceste teritorii, protejându-i pe români și introducând ordinea într-o perioadă de haos pe care cei care știu istoria și-o aduc aminte din cărțile de istorie.

Și se cuvine să aducem cinstire Armatei Române, conduse la vremea respectivă, la intrarea în Oradea, de General Traian Moșoiu, al cărui bust este aici, în zona unităților militare, dar și în holul Primăriei, și toți cei care intră în fiecare dimineață în Primărie sunt salutați și știu care este răspunderea pe care o au”, a spus Ilie Bolojan la începutul discursului său.

Fostul președinte al CJ Bihor a alocat o parte din discursul său prezidențial pentru a închide gura clevetitorilor care l-au acuzat că nu s-a interesat de soarta a 28 de busturi ale unor personalități din istoria neamului românesc.

Napocanews.ro scria în noiembrie anul trecut că busturi ale lui Burebista, Traian, Decebal, Menumorut, Gelu, Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu sau Al. Ioan Cuza, ar fi fost aruncate de-a valma în curtea Muzeului Țării Crișurilor ( vezi https://www.napocanews.ro/2024/11/bolojan-a-dat-jos-28-de-statui-romanesti-si-a-pus-10-monumente-pentru-ungaria.html).

„E o chestiune de respect ca și în comunitatea noastră să avem borne ale demnității neamului nostru, și în Piața Unirii, ca și acum 100 de ani, sunt statuile celor doi episcopi, Episcopul ortodox Roman Ciorogariu, Episcopul greco-catolic Radu Demetriu, în jurul cărora s-a adunat comunitatea noastră, și, așa cum bine a spus Roman Ciorogariu, venirea Armatei Române în ziua de Paști a fost și un semn al Învierii neamului nostru pe aceste teritorii.

De asemenea, statuile lui Iuliu Maniu, Regele Ferdinand, Regina Maria și Ionel Brătianu vin să marcheze respectul acestui oraș, acestor comunități, pentru oamenii care au contribuit decisiv la ceea ce este România astăzi. Și se cuvine deci să ne aducem aminte cu fiecare prilej de meritele acestor oameni, de respectul pentru Armata noastră, și asta facem și astăzi”, a ținut să menționeze președintele interimar al României.

Sunt aici în semn de respect pentru Oradea, pentru județul Bihor și pentru comunitățile din țara noastră. România este o sumă de comunități, și țara nu se schimbă doar din București, se schimbă din miile de sate, din orașele noastre, și fiecare om care contribuie la aceste schimbări, contribuie la schimbările din țara noastră, și cred că Președintele României trebuie să participe întotdeauna când sunt evenimente în comunitățile din România, în semn de respect pentru oamenii care locuiesc acolo și pentru contribuția lor la ceea ce este țara noastră astăzi”, a spus Ilie Bolojan la finalul discursului său.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE