12.3 C
București
duminică, 9 noiembrie, 2025
spot_img
Diverse„Vom fi împreună pentru eternitate”! Papa Francisc și iubirea sa pentru San...

„Vom fi împreună pentru eternitate”! Papa Francisc și iubirea sa pentru San Lorenzo

- Advertisement -

Papa Francisc, cel ce a încetat din viață luni, la vârsta de 88 de ani, era un apropiat al fotbalului.

Originar din Argentina, Papa Francisc a crescut urmărind meciurile echipei sale de suflet, San Lorenzo, club istoric din Buenos Aires.

La câteva ore de la anunțul făcut de Vatican în privința decesului Suveranului Pontif, clubul din Argentina a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale pentru Papa Francisc.

„El nu a fost niciodată doar unul dintre noi, ci întotdeauna unul dintre noi. Fan atât ca și copil și ca om matur… Fan ca preot și cardinal… Fan ca și Papă. Întotdeauna și-a transmis pasiunea pentru echipă: când a mers la Viejo Gasometro să vadă echipa 1946, când a primit suporterii la Vatican, mereu cu o fericire totală…De la Jorge Mario Bergoglio la Francisc, a existat un lucru care nu s-a schimbat niciodată: dragostea lui pentru echipă. Învăluiți într-o întristare profundă, de la San Lorenzo îi spunem astăzi lui Francisc: La revedere, mulțumesc și la revedere! Vom fi împreună pentru eternitate!”, a fost mesajul postat pe X.

Papa Francisc a declarat mereu că San Lorenzo este echipa cu „cea mai tare galerie din lume”, părere susținută de o mare parte a fenomenului.

Papa Bergoglio nu și-a ascuns niciodată simpatia pentru un anume club de fotbal din țara sa natală, Argentina / Sursă foto: sanlorenzo/Instagram

„Vreau să transmit un salut special Campionilor Americii, echipei San Lorenzo, care face parte din identitatea mea culturală”, declara Papa Francisc în august 2014, când clubul vieţii sale câştigase Copa Libertadores, iar el se afla într-o vizită oficială în Coreea de Sud.

În 2016 a venit unul dintre cele mai importante momente care au demonstrat legătura puternică dintre Papa Francisc şi San Lorenzo. Oraşul Amatrice a fost epicentrul unui cutremur care a făcut 292 de victime, iar fostul arhiepiscop de Buenos Aires a organizat un meci amical între echipa argentiniană şi Roma pentru a strânge fonduri. Francesco Totti a fost una dintre vedetele meciului.

De asemenea, San Lorenzo s-a mândrit pe Twitter atunci când Jorge Bergoglio a fost ales papă: „Este o mândrie pentru instituţie să ştie că primul papă sud-american este membru al San Lorenzo”, a scris şi a ataşat o fotografie a carnetului de membru onorific al lui Bergoglio, cu numărul 88235N. Cu cinci ani mai devreme, la Buenos Aires, el fusese cel care oficiase slujba de centenar a clubului.

Suveranul Pontif era un iubitor al fotbalului, însă, potrivit informațiilor din presa internațională, acesta nu l-a urmărit niciodată pe Leo Messi jucând, cel puțin nu în direct. Motivul? Pentru că nu s-a mai uitat la televizor din 15 iulie 1990.

Rugat să aleagă, în urmă cu doi ani, cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, dintre conaționalii săi Diego Armando Maradona și Leo Messi, Suveranul Pontif a numit un „rival”, pe brazilianul Pele, spre surprinderea multora.

- Advertisement -
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE