27.4 C
București
luni, 9 septembrie, 2024
spot_img
DiverseÎncă o barieră ridicată spre cartea electronică de identitate

Încă o barieră ridicată spre cartea electronică de identitate

După o întârziere de trei ani, românii vor avea mai nou acces și la cartea electronică de identitate. Asta dacă autoritățile nu trag iar „frâna de mână”!

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 5 ianuarie, Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2023 privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii legate de evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate.

Potrivit noii legi, cartea electronică de identitate va permite titularului să utilizeze de semnătura sa electronica și să se autentifice astfel în sistemele informatice ale instituţiilor publice sau ale persoanelor juridice de drept privat.

Cartea electronică de identitate va putea fi obținută la cerere înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, cu condiția ca ambii părinți să facă o solicitare în acest sens. De asemenea, același demers îl vor putea face și reprezentanții legali, părintele supravieţuitor sau cel căruia i-a fost încredințat de către instanță copilul în cauză.

Potrivit prevederilor legale, atât cartea de identitate simplă, cât şi cartea electronică de identitate se vor elibera pentru doi ani, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 0 și 2 ani, pentru patru ani, în cazul celor cu vârsta cuprinsă între 2 şi 14 ani și pentru cinci ani, celor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani.

În cazul celor care au împlinit 18 ani, valabilitatea celor două documente de identitate va avea o valabilitate de zece ani, în timp ce în cazul persoanelor care au trecut de 70 de ani valabilitatea documentului respectiv va fi nelimitată.

România a eliberat până astăzi un nou foarte mic de cărți de identitate electronică, deși la data lansării acesteia la nivel european, în 2021, România încercase, cu pași mai mult decât timizi, cu un singur județ, la Cluj, să intre „în rând cu lumea”.

În vara anului trecut se spera că Bucureștiul va intra și el în sistem, iar până la finele lui 2023 amploarea acestuia trebuia să includă mai multe județe ale țării, dar aceste lucruri nu s-au întâmplat.

Termenul stabilit de cei de la Bruxelles pentru ca cartea electronică de identitate să fie unica în circulație în cadrul Uniunii Europene este 31 august 2031.

Vasile Trofim
Vasile Trofimhttp://canal33.ro
Vasile Trofim a intrat in presa la scurt timp după 1992. A început mai întâi ca fotoreporter-colaborator la Evenimentul zilei, in vremea în care director era Ion Cristoiu, a contribuit la cresterea săptămânalului „Expres Magazin” si a ziarului bucureștean „Ora”. Prins in tumultul vieții economice a ultimilor ani a scris pentru publicația online revista-patronatelor.ro. Se declară un fan necondiționat al stilului jurnalistic promovat de regretata Jeana Gheorghiu, a cărui școală de specialitate a și urmat-o dealtfel.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE