5.2 C
București
luni, 2 decembrie, 2024
spot_img
Mai MulteEvenimenteIstorii în Ramă: MoBU International Art Fair 2024

Istorii în Ramă: MoBU International Art Fair 2024

Arta contemporană se pare că a regăsit o casă fiabilă în București. Aflat la a doua ediție, târgul de artă contemporană Mobu International Art Fair s-a putut admira în sala mare de la Romexpo între 29 mai și 2 iunie.

Bucureștiul are o tradiție îndelungată în a găzdui târguri de artă în luna mai a fiecărui an. În perioada interbelică în fiecare an în această lună se organiza „la șosea” Salonul Oficial, o expoziție de artă ce punea pe simeze cele mai recente opere de artă pe care artiștii români le creau. Selecția se realiza de un juriu stabilit din anul anterior, iar acest lucru gira calitatea artiștilor și a lucrărilor propuse anual. În perioada interbelică, multe dintre lucrările expuse la Salonul Oficial erau cumpărate de Statul român, de fundații culturale, de colecționari privați, aceasta fiind principala sursă de expunere și de achiziții de artă a anului.

În prezent, într-un fel oarecum similar, această tradiție a târgului de artă s-a reluat prin două manifestări  cultural-artistice: RAD Fair (Romanian Art Dealers) și MoBU Fair. Mai este și Salonul de artă contemporană, care se organizează de obicei toamna, de Uniunea Artiștilor Plastici, dar aceea manifestare nu este atât de mult axată pe vânzarea și cumpărarea de artă cum sunt aceste două târguri din luna mai.

Ce s-a întâmplat la MoBU?

A fost o desfășurare de forță artistică de mare amploare. Pavilionul central al Romexpo- adică 22000 mp.- a găzduit mai bine de 50 de standuri, peste 200 de artiști, realizând, din spusele organizatorilor, cel mai mare târg de artă din Românie și Europa de Est. Foarte ambițioasă desfășurarea de forțe din care mai putem înțelege și că România are multă fibră creatoare.

Personal, am văzut două tendințe.  Am remarcat multă artă jucăuș creativă – unde piese de Lego construiesc „picturi” sau portrete ale celebrităților redate în cele mai vesele culori. Adică o artă simpatică, optimistă, plină de viață și de ludic. Am mai văzut și o artă ce a revenit și reinterpretat clasicii Europei. Poate că proximitatea unei pandemii și a unui război au readus în prim plan funcția artei de reînnodare cu tradițiile, adică de continuitate, și cu nevoia de joacă, de copilărie, de „viață fără griji”. A fost o ediție mult mai aerisită, unde s-a putut vedea și cumpăra pe îndelete multă arta, de la piese accesibile de doar 50 de euro la piese de mii de euro.

Fie ca tradiției târgurilor de artă în luna lui mai la București să se reînnoiască și la cât mai multe colecții noi de artă!

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE