Donald Trump a devenit cel de-al 47 președinte al Statelor Unite ale Americii. El a atins și depășit în dimineața zilei de miercuri, 6 noiembrie, pragul de 270 de electori, cel care, potrivit sistemului electoral din Statele Unite, îi permite să ocupe iar Biroul Oval de la Casa Albă.
La 78 de ani și jumătate, Donald Trump va reveni astfel în fruntea celei mai puternice națiuni la exact patru ani după ce a părăsit poziția de președinte, fiind învins în urma alegerilor din noiembrie 2020 de către democratul Joe Biden.

Acesta ar fi trebuit să-i fie adversar și în actuala competiție, dar vârsta, starea de sănătate și adversitatea principalilor săi colaboratori nu i-au mai permis lui Joe Biden, fost vicepreședinte al lui Barack Obama, să rămână în cursă.
Donald Trump s-a ținut de cuvânt și „a concediat-o” pe Kamala Harris, contracandidata sa democrată de ultimă oră, și încă vicepreședinte al Statelor Unite până la data de 20 ianuarie 2025.

Dacă își va încheia cu bine mandatul, Donald Trump va părăsi funcția cea mai importantă de pe această planetă la 82 de ani și jumătate, devenind astfel și cel mai bătrân șef de stat al americanilor în funcție.
El va doborâ astfel recordul de longevitate stabilit de predecesorul său, Joe Biden, cel care a devenit președinte la 78 de ani și două luni, părăsind Casa Albă la 82 de ani și două luni.
Imediat după oficializarea datelor alegerii, Trump a dorit să „le mulțumească americanilor pentru onoarea ce i-au făcut!”.
„Vom face o Americă puternic din nou, din această țară care azi este bolnavă. Vă promit că va urma o perioadă de glorie. Vom fi iar puternici! Nimeni nu se aștepta la un asemenea succes! Vă iubesc pe voi toți, acești oameni minunați care au stat în spatele meu și care m-au făcut să fiu atât de puternic!”, le-a spus miilor săi de fani Donald Trump chiar înainte ca pragul de 270 de electori să fie atins, dar când devenise clar că nu mai poate rata marea victorie.
Victoria lui Donald Trump e una totală! Republicanii vor avea majoritate și în Senat, dar și în Camera Reprezentanților, potrivit majorității analiștilor. Vicepreședintele lui Donald Trump va fi JD Vance.





