Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 6 noiembrie, este un exemplu în apărarea dreptei credințe. A trăit în secolul al IV-lea, perioadă marcată de intense controverse teologice și persecuții religioase, și a fost unul dintre cei mai înflăcărați apărători ai Ortodoxiei, opunându-se ferm ereziilor care amenințau puritatea învățăturii creștine.
Sfântul Pavel s-a născut în Tesalonic, Grecia și a fost notar și scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului și diacon al marii biserici, trăind pe vremea domniei împăratului Constanțiu (337-361), fiul Sfântului Constantin cel Mare.
S-a dedicat de tânăr vieții de slujire. Devenit preot în capitala Imperiului Bizantin, Constantinopol, el s-a remarcat prin virtutea și viața sa sfântă. Credincioșii au văzut în el un apărător ferm al credinței, de aceea, la moartea episcopului Alexandru al Constantinopolului, el a fost ales episcop în anul 337.
Spune Sintaxarul că in vremea aceea patriarhul Alexandru a fost întrebat pe patul morții pe cine dorește să lase păstor în urma sa, iar acesta a răspuns: „De veți voi bărbat dumnezeiesc și înțelept, puternic să vă învețe pe voi adevărul și luminând cu virtuțile ca sfeșnicul scos de sub obroc, să îl alegeți pe Pavel!”.
Pentru alegerea unui nou arhiepiscop s-au adunat mai mulți arhierei, având de ales între preotul Paul, fostul secretar al arhiepiscopului, și diaconul Macedonie, preferat al partidei episcopilor arieni. Sinodul, care a avut loc în Biserica Sfintei Irina, l-a ales ca arhiepiscop pe Pavel (336), iar acest fapt l-a nemulțumit pe împăratul Constanțiu II.
La vremea respectivă, Biserica se confrunta cu una dintre cele mai mari erezii din istoria sa: arianismul. Această erezie, propagată de preotul Arie, susținea că Iisus Hristos nu era deopotrivă cu Dumnezeu Tatăl, ci era o creatură superioară, dar creată de Dumnezeu. Aceasta era în contradicție cu învățătura creștină ortodoxă, potrivit căreia Hristos este de o ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, conform formulei dogmatice stabilite la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Pavel Mărturisitorul a apărat cu tărie această dogmă ortodoxă, Datorită fermității sale, a intrat în conflict cu susținătorii arianismului, care, la acea vreme, aveau sprijinul împăratului Constanțiu al II-lea, fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Din cauza credinței sale ortodoxe, Sfântul Pavel a fost alungat de mai multe ori din scaunul episcopal și a fost exilat.
Pavel Mărturisitorul a fost exilat în mai multe rânduri, fiind înlocuit cu episcopi arieni, ceea ce arată tensiunile religioase și politice ale vremii. După primul său exil în Pont, în nordul Turciei de azi, s-a întors la Constantinopol cu ajutorul credincioșilor ortodocși, dar a fost alungat din nou. Persecuțiile au continuat, fiind exilat de mai multe ori, dar Pavel nu a cedat presiunilor și a refuzat să se lepede de credința sa.
Ultimul său exil a fost în Armenia, într-un oraș numit Cucuz, împăratul aducând de data aceasta în locul său pe ereticul Macedonie. Acest lucru i-a revoltat pe creștinii dreptmăritori. După ce a ajuns în Armenia a fost încuiat chiar în casa în care locuia, fiind părăsit cu totul, nedându-i-se nici mâncare și nici apă. După șase zile, văzând arienii că este încă în viață, l-au sugrumat cu însuși omoforul său (veșmânt liturgic). Și așa și-a dat Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul sufletul în mâinile Domnului. Prin această moarte martirică Sfântul Pavel a intrat în rândul mărturisitorilor, devenind un simbol al jertfei și al apărării dreptei credințe.
Sfântul Pavel Mărturisitorul rămâne în conștiința Bisericii Ortodoxe un exemplu de fidelitate față de credința ortodoxă și de curaj în fața persecuției. El a arătat că adevărul de credință nu poate fi compromis, chiar și atunci când prețul este viața însăși. El ne învață că adevărata credință trebuie mărturisită prin fapte, chiar și atunci când acest lucru aduce dificultăți și suferințe.
