27.4 C
București
luni, 9 septembrie, 2024
spot_img
EDITORIALOpiniiLecția ungurească pentru România - țara în care au murit demisiile de...

Lecția ungurească pentru România – țara în care au murit demisiile de onoare

În România a sucombat demult un obicei și e mare păcat, că să zicem astfel. A murit obiceiul demisiilor de onoare din funcțiile grele ale statului; indiferent ce catastrofă se produce, nimeni nu pleacă din post. Pentru că nimeni nu se simte vinovat pentru nimic. Dacă totuși, cu chiu, cu vai, cineva se vede nevoit să plece, are grijă să se acopere cu o droaie de motivări, din care rezultă că a fost, de fapt, un erou/victimă. Din acest (trist) punct de vedere, Ungaria vecină ne-a servit în week-end o mare lecție de demnitate și onoare, prin demisia președintei și a altor demnitari în urma unui scandal care la noi ar fi părut o glumiță.

Reamintim pe scurt: președinta Ungariei, Katalin Novak, și-a anunțat sâmbătă demisia, din cauza erorii de a grația anul trecut un bărbat care a ajutat la mușamalizarea unui caz de abuz sexual într-un centru pentru copii.

“Am făcut o greșeală… Astăzi este ultima zi în care mă adresez vouă în calitate de președinte”, a declarat Novak într-un discurs difuzat de televiziunea de stat.

“Am luat decizia de a acorda grațierea în aprilie anul trecut considerând că deținutul nu a abuzat de vulnerabilitatea copiilor pe care i-a supravegheat. Am făcut o greșeală, deoarece grațierea și lipsa de motivare au fost potrivite pentru a declanșa îndoieli cu privire la toleranța zero care se aplică în cazul pedofiliei”, a declarat Novak într-un discurs de adio în care nu a încercat nicio clipă să se disculpe, asumîndu-și, deschis și onest vina.

Tot sîmbătă, a demisionat și fostul ministru al Justiției din cabinetul Orban, Judit Varga, care conducea lista Fidesz pentru alegeri și care a semnat și ea grațierea.

Au demisionat în grup și patru consilieri prezidențiali.

Șase nume grele ale politicii de la Budapesta au plecat din cauza unei grațieri eronate. Au făcut-o pentru a răspunde indignării publice și pentru a nu lăsa partidul lui Viktor Orban într-un ofsaid moral de proporții. Pentru că FIDESZ e un susținător al valorilor familiale, iar pedofilia nu se încadrează între ele.

Așa ceva nu se poate vedea în România.

O țară în care tragediile cu mulți morți și răniți se țin lanț, explodează benzinării, deraiază trenuri, bubuie autostrăzi, ard spitale cu pacienți cu tot, bătrînii sunt exterminați în aziluri, cad avioane și elicoptere, condamnați definitiv fug de sub nasul autorităților, se comit abuzuri în serviciu care costă poporul miliarde, oamenii sunt sfîșîiați de cîini pe străzi.

Dar regula e că nimeni nu pleacă din post.

Nici cînd se deschid dosare penale, nici cînd sunt trimiși în judecată nu renunță la scaun.

Nici măcar cînd primesc condamnări definitive, precum în cazul lui Liviu Dragnea după prima condamnare, cînd a rămas senin în politică și a candidat din nou. Nici cînd sunt dovediți ca plagiatori ordinari.

Puținele excepții nu țin de onoare, ci de dorința de a limita pagubele, astfel încît să nu se ajungă mai sus ierarhic cu vinile ori de oportunitatea unor reglări de conturi în interiorul partidului, cazul demisiilor miniștrilor Gabriela Firea și Marius Budăi.

Ironia sorții e în ultimii ani, noi am avut parte de unele demisii spectaculoase, dar care nici până azi nu au fost lămurite, alt paradox mioritic: Eduard Hellvig de la SRI, miniștrii Vasile Dîncu, Sorin Câmpeanu ori Victor Costache din guvern, Florin Cîțu de la șefia PNL șamd

Am atras cîndva atenția că însuși președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să demisioneze după ce, în octombrie 2021, declara fără echivoc:

”Vaccinarea este singura soluție care vedem că funcționează în toate statele în care pandemia a fost semnificativ redusă prin vaccinarea populației în proporție covârșitoare. Este în același timp și argumentul suprem împotriva tuturor celor care, contestînd cu premeditare sau din ignoranță vaccinurile, sunt indirect responsabili și vinovați de suferința semenilor pe care, chipurile, încearcă să îi salveze de efecte secundare adverse imaginare.”

Doar că documente oficiale au relevat ulterior că autoritățile de la noi știau de mult, la acea vreme, despre multitudinea de efecte secundare ale vaccinurilor și au continuat să mintă poporul, cu președintele vîrf de lance.

Despre eternul Raed Arafat nici nu are sens să mai vorbim, pare că fiecare tragedie care se petrece în parohia lui mai mult îl cimentează pe scaun decît să-l zguduie.

Cum spuneam, Ungaria a oferit politicienilor români o lecție de demnitate prin demisiile de vîrf provocate de o eroare care la noi ar fi stîrnit cel mult rîsul disprețuitor.

O lecție din care, evident, niciun politician român nu își va însuși ceva.

Bogdan Tiberiu Iacob
Bogdan Tiberiu Iacobhttp://canal33.ro
Bogdan Tiberiu Iacob este ziarist cu o vechime neîntreruptă în presă de 31 de ani, format la școala ”Evenimentului zilei” din anii 90, trecut pe la Național, Cancan, QMagazine, în prezent activ la siteul de informații și analize Inpolitics.ro.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE