Probabil tu, cetăţean cu drept de vot, ocupat cu serviciul, dusul copiilor la şcoală, căratul sacoşelor de la hypermarket şi cu astfel de asemenea mărunţişuri cotidiene, nu ştii precis dacă a fost sau nu campanie electorală. E de-nţeles.
Da, ai văzut niscai afişe mai mici sau mai mari prin oraş, nişte spoturi insipide în care ţi se vindeau gogoşi sleite cu ciocolată în loc de obişnuitele aspiratoare, tigăi antiaderente şi leacuri pentru dureri de şale, plus nişte candidaţi cuminţi prin studiourile teve, recitîndu-şi poeziile în faţa moderatorilor semiadormiţi şi cam atît. Iar cele cîteva momente comice, precum vaca unuia dintre candidaţi sau bărcuţa cu flori a altuia, nu au fost de ajuns să îţi stîrnească atenţia.
O campanie băltită, fleşcăită, lipsită de orice fel de vibe, de emoţie, de culoare.
Dar ştii de ce? Pentru ca tu, cetățeanule cu drept de vot, să stai acasă cuminte şi să nu strici ordinea politică actuală pentru care găşti de politicieni şi de neosecurişti au trudit din greu mai bine de trei decenii. Fiindcă atunci cînd campania electorală e sufocată de plictiseală, e îngropată în scandaluri fără legătură cu alegerile, e împănată de tot soiul de diversiuni şi e văduvită de acele dezbateri între candidaţi din care tu să poţi înţelege cine e Ionescu şi de ce vrea el la primărie, de ce Popescu n-a făcut nimic pentru comunitate în cele trei mandate la CJ, de ce Pixulescu, deşi nu ştie boaba de limbă străină şi habar n-are care sînt instituţiile europene, e pe loc eligibil la europarlamentare, nu ai decît două opţiuni: fie să nu ieşi la vot, fie să votezi ceea ce cunoşti deja din oferta politică, pe aceiaşi adicătălea. Dar de preferinţă să stai acasă, să nu te oboseşti, că d-aia s-au şi pus la cale alegeri comasate cu un singur tur de scrutin.
Şi ştiu că simulacrul ăsta de campanie electorală, ţinut doar pentru naivii care cred în democraţie şi pentru a se mai sifona nişte sute de mii din cornul abundenţei bugetare revărsat peste partide, pe tine nu te mai interesează. Ştiu la fel de bine că te-au amorţit găleţile de prostie, aroganţă şi minciună pe care la fiecare rundă de alegeri ţi le aruncă în plină figură clasa politică, această minunată adunătură de escroci şi familioane printre care care cu greu mai găseşti rătăciţi niscai politicieni oneşti, dispuşi să facă ceva pentru tine.
Ştiu, pentru şi eu mă simt amorţită. Cu toate acestea, mă voi scutura de tot sictirul şi voi merge la vot. Măcar aşa, să încurc un pic calculele celor care în această campanie electorală iarăşi ne-au sfidat.





