19.2 C
București
joi, 12 septembrie, 2024
spot_img
StiriLifestyle„Mamaia” noastră cea de toate zilele revine în acest an la formula...

„Mamaia” noastră cea de toate zilele revine în acest an la formula de concurs de creație și interpretare!

Festivalul Național Mamaia, cel care a lansat unele dintre cele mai îndrăgite nume ale muzicii ușoare românești, revine anul acesta în Piațeta Perla, în formula de concurs de creație și interpretare, după 12 ani de pauză.

Fenomenul muzical va avea două etape în acest an

Concursul se va desfășura în două etape, cea de muzică ușoară, între 23 și 25 august și cea de muzică și dans popular, între 28 și 30 august.

Spectacolele vor fi prezentate la ediția din acest an de către Anca Țurcașiu și Aurelian Temișan, la rândul lor foști concurenți la „Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia”.

Cei doi vor conferi atmosferei de nostalgie, un aer modern, plin de speranță pentru noile generații de artiști, care vor participa.

Ce spune directorul festivalului despre istoria muzicii ușoare românești?

Horia Moculescu, directorul juriului, a vorbit la superlativ despre reluarea Festivalului Național Mamaia.

Horia Moculescu, un om care se identifică cu istoria Festivalului Mamaia

„O mare victorie a celor care au crezut în el. Poate e cel mai mare câștig al muzicii ușoare  românești. Am crezut cu toată ființa mea că el poate renaște și, în 2023, învingându-se toate piedicile, toate barierele, toată lipsa de susținere, la Mamaia s-au sărbătorit cei 60 de ani pe care îi împlinise. Ar trebui să spun din nou acum: «La mulți ani, Mamaia (61)!»”, a declarat Horia Moculescu.

La rândul său, dirijorul Ionel Tudor a împărtășit și el câteva gânduri despr eistoria festivalului: „De când există Festivalul Mamaia, el a reprezentat cel mai important eveniment în muzica ușoară/ pop românească. Din 1983, de când s-a reluat festivalul, după o nefericită pauză, am fost implicat în toate modurile posibile. Am participat din postura de compozitor la secțiunea de creație, obținând, de-a lungul anilor, numeroase premii (de la cel de popularitate până la trofeu!)”.

Anul trecut, ediția aniversară „Mamaia 60”

Ediția aniversară „Mamaia 60” a avut loc anul trecut și a readus în Piațeta Perla emoția intensă a celor mai fredonate șlagăre din repertoriul nemuritor al muzicii ușoare  românești în interpretarea unora dintre cei mai iubiți artiști români: Corina Chiriac, Marina Voica, Loredana Groza, Călin Geambașu, Gabriel Cotabiță și mulți alții. Am comemorat împreună marile voci ale Mălinei Olinescu și Laurei Stoica.

Festivalul Național Mamaia este organizat de Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural „Teodor T. Burada” Constanța și este produs de Media Group Services International prin divizia de evenimente Kimaro Entertainment.

Printre cei care vor susține recitaluri se numără nume sonore ale muzicii ușoare românești în frunte cu Horia Moculescu, 3 Sud Est, Feli, Compact, The Motans, Aurelian Temişan, Anca Ţurcaşiu, Florin Ristei, Connect-R, Irina Baianţ, Corina Chiriac, Lidia Buble, Bere Gratis, Zdob şi Zdub, Horia Brenciu, Vama, Loredana.

Vasile Trofim
Vasile Trofimhttp://canal33.ro
Vasile Trofim a intrat in presa la scurt timp după 1992. A început mai întâi ca fotoreporter-colaborator la Evenimentul zilei, in vremea în care director era Ion Cristoiu, a contribuit la cresterea săptămânalului „Expres Magazin” si a ziarului bucureștean „Ora”. Prins in tumultul vieții economice a ultimilor ani a scris pentru publicația online revista-patronatelor.ro. Se declară un fan necondiționat al stilului jurnalistic promovat de regretata Jeana Gheorghiu, a cărui școală de specialitate a și urmat-o dealtfel.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE