Premierul Marcel Ciolacu a luat o decizie istorică. Și anume aceea că nu-și va publica niciodată diploma de Bacalaureat. Șeful Executivului a încercat și în cursul serii de 10 septembrie, și în ziua de miercuri, 11 septembrie, să ofere argumente favorabile deciziei sale.
Să nu spună lumea că „e falsă”!
Aflat în studioul Știrilor PRO TV, liderul PSD a precizat că „dacă o fotografiază și o pune pe Facebook, o să zică lumea că e falsă”.
A reluat același argumente a doau zi înaintea ședințe de guvern.
„Dacă puneam o diplomă, două luni s-ar fi spus că diploma e falsă, că e schimbată poza, etc. În momentul acesta, s-a cerut pe Legea 544, deci este un răspuns. Deci nu o să pun diploma niciodată, ca să ne înțelegem și v-am spus de ce”, a răspuns el la aceeași întrebare.
Apoi, a reamintit că le-a fi permis celor de la Inspectoratul Școlar Prahova să ofere toate informațiile necesare pe acest subiect, deși legea specifică clar că nu e necesar acordul titularului în chestiune.
Tot liderul PSD e cel care a deschis într-un fel această „cutie a Pandorei”, realizând la începutul lunii septembrie o înregistrare pe TikTok despre diploma sa de Bacalaureat. Marcel Ciolacu a anunțat în postarea de pe TikTok ce medie a obținut la bacalaureat, precizând că a luat examenul cu media generală 7,03 și că și-a căutat și și-a și găsit și diploma de licență.






