Conform calendarului vremii, în preajma Zilei Crucii, toate insectele dăunătoare, precum șerpii, lăcustele, omizile și alte viețuitoare considerate periculoase sau nefolositoare, intră în pământ și doar la primăvară vor mai ieși din nou.
Legenda spune că la demult, după ce Dumnezeu făcuse lumea și toate erau așezate, atât gângăniile, cât şi gujuliile necăjeau aşa de tare pe oameni, că acestora nu o dată le era lehamite chiar şi de viață din pricina lor.
Văzând de la un timp Dumnezeu că gângăniile şi gujuliile îşi fac de cap, că necontenit îi necăjesc pe oameni, i s-a făcut milă de aceştia şi, voind să-i mântuie de aceste vietăți nesuferite, s-a pus într-un an, pe la Ziua Crucii şi, prinzându-le pe toate, le-a vârât într-o lacră.
Nu mult după ce a prins Dumnezeu pe toate gângăniile şi gujuliile din lume și le-a băgat în lacră, iată că trece pe acolo din întâmplare un om cu numele Alexă.
Dumnezeu, cum îl vede, îl oprește și-l întrebă unde merge. Spre mare, răspunse Alexă.
Dacă ţi-i calea spre mare, zise mai departe Dumnezeu, atunci fă bine și du lăcrița aceasta până acolo, și așa cum o vezi aruncă-o în mare; caută însă nu cumva să o deschizi şi să te uiți înlăuntru, c-apoi nu e bine!
Și cum rosti cuvintele acestea, îi dete lăcrița, în care erau toate gângăniile și toate gujuliile de pe lume băgate.
Alexă, ce era să facă, luă lăcrița și se porni mai departe, încotro îi era drumul, însă când a ajuns la malul mării, n-a mai putut răbda să nu deschidă lacra și să vadă ce-i într-însa, de-i aşa de grea…, că lacra era foarte grea.
Însă n-a apucat bine a deschide lacra, și numai ce vede că o sumedenie de gângănii şi gujulii prind a sări dintr-însa, și anume: unele pe mal, altele în apă. Se ascundeau care unde apuca, unele prin iarbă, altele prin nisip, unele pe sub pietre și prin borți, iar altele prin crăpăturile lemnelor și ale pomilor, și iarăși altele în adâncul mării.
Alexă, când văzu aceasta, se băgă în toate răcorile. Iar mai după aceea venindu-și în fire, a început a alerga în dreapta şi în stânga, ca să le prindă și să le bage iară în lacră. Dar degeaba i-a fost toată alergătura și munca, deoarece nu le-a mai putut prinde.
Și se spune că de atunci, nu numai pământul, ci chiar și apa mării e plină de tot felul de jigănii, gângănii și gujulii. Iar pe Alexă, pentru că n-a ascultat, ci a deschis lacra, Dumnezeu l-a prefăcut în cocostârc, ca să le strângă înapoi.
Și tot de atunci, de la Ziua Crucii şi până la Alexii, toate gângăniile, jigăniile stau’ ascunse ca într-o lacră prin cele borți, văgăuni și alte ascunzişuri, iar când sosește ziua lui Alexie, atunci iarăşi încep a ieși din ascunzişurile lor, a umbla în toate părțile și a-i necăji pe oameni, dacă nu se știu feri de dânsele, mai tot aşa ca și la început.
Așa a rămas credința că pământul se închide pentru unele vietăți, în preajma Zilei Crucii, iar oamenii de la sate credeau că natura se pregătește pentru anotimpul rece, iar pământul se închide, protejând astfel recoltele și locuințele de dăunători. E tranziția din calendarul naturii, semnul că toamna a sosit și iarna se apropie.
sursă: Tudor Pamfile- Sărbătorile la români
