19.1 C
București
miercuri, 9 octombrie, 2024
spot_img
StiriInternGeorge Tuță vrea să înființeze primul parc sportiv din Capitală (VIDEO)

George Tuță vrea să înființeze primul parc sportiv din Capitală (VIDEO)

Sub deviza „STOP ruinei și rechinilor imobiliari!” primarul ales al Sectorului 1, George Tuță a luat inițiativa înființării primului Parc Sportiv din Capitală. Locația ar trebui să conțină actualele stadioane „Arcul de Triumf” și „Iolanda Balaș Soter”, dar și fostul ștrand al Tineretului, cândva cel mai mare din Capitală, ajuns în prezent o ruină vizată de investitorii imobiliari.

play-sharp-fill

„Preluăm în comunitate trei baze sportive din Capitala Capitalei și le integrăm într-un proiect de regenerare urbană dedicat sportului de masă”, scrie pe site-ul special înființat, parculsportiv.ro.

„Recuperăm din mâinile neputinței o zonă verde care este lăsată să moară pentru a deveni blocuri. Bucureștenii au dreptul la o viață sănătoasă și la acces la facilități sportive pentru mișcare”, spune primarul ales al Sectorului 1,George Tuță.

Organizația din Sectorul 1 a PNL propune inițierea demersurilor legale pentru trecerea din patrimoniul statului în cel al comunității din Sectorul 1 a Stadionului „Arcul de Triumf” (fostul Tineretului), Stadionului de atletism „Iolanda Balaș-Sotér” și a Ștrandului Tineretului.

Conform inițiatorilor proiectului ultimele două obiective menționate au nevoie urgentă de reabilitare, iar autoritățile centrale nu ar avea fonduri sau capacitatea de a le reabilita și integra cu adevărat într-un circuit public pentru sportul de masă.

George Tuță încearcă să adune cât mai multe semnături de la cetățenii din Sectorul 1 și spune că doar prin voința comunității din S1 pot fi preluate de la stat terenurile adiacente celor două stadioane și ștrandul Tineretului.

„Luăm de la stat și dăm pentru mișcare! Acesta este scopul Parcului Sportiv – un loc destinat sporturilor individuale și de echipă, într-un mediu prietenos și verde. Vom transforma această zonă degradată într-una dintre cele mai verzi din capitală, cu facilități moderne pentru sportul de masă. Nu doar că vom revitaliza infrastructura, dar vom dezvolta întreaga zonă în armonie cu noua linie de metrou, M6, care va avea o stație la intrarea în parc. Semnează și tu petiția pentru primul parc sportiv din București!”, este mesajul primarului ales al Sectorului 1, George Tuţă.

„Doar o primărie cum este cea a Sectorului 1 are capacitatea financiară și logistică de a realiza Parcul Sportiv. Suprafața va fi transformată într-un proiect unitar, cu parc și facilități pentru practicarea sportului”,  mai spune inițiatorul proiectului.

Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE