Mircea Geoană, fost ministru de Externe și până acum câteva zile secretar general adjunct al NATO, e ferm convins că intrarea sa în campania electorală pentru președinția României, va tulbura apele.
Atacat și din interior, dar și din exterior!
El a declarat în seara zilei de 11 septembrie, la Antena 3, că a constatat debutul „unui val de ostilitate” din momentul în care în spaţiul public a început să se vorbească despre candidatura sa şi din momentul în care el a afirmat public că vrea să candideze ca independent.
„Elementul principal al acestor atacuri este teama de schimbare adevărată pe care vreau să o aduc şi am s-o aduc”, a precizat Mircea Geoană.
În opinia sa, atacurile recente „sunt finanţate de cei care se tem” de candidatura sa”, subliniind că există şi o „campanie de dezinformare” care vine din exteriorul României, din zone care nu doresc ca el să ajungă şef de stat.
Mircea Geoană a adăugat că nu se dezice de ceea ce a fost, nici de PSD, partidul pe care l-a și condus vreme de câțiva ani.
„Mă deranjează, dar nu mă descurajează aceste atacuri, încercarea de a încălzi ciorba de acum 20 de ani cred că nu e credibilă”, a mai spus același Mircea Geoană.