La 106 ani de când Sfatul Țării de la Chişinău a decis prin vot unirea Basarabiei cu România vreau să-mi aduc şi eu o mulţumire Basarabiei pentru câţiva scriitori de limbă română contemporani, fără de care nu aş vedea astăzi o imagine completă a literaturii române.
Când mă gândesc prima oară la Basarabia îmi vine în minte Vasile Ernu, unul dintre scriitorii mei preferaţi. Nu i-am citit lui Vasile decât două cărţi până acum, respectiv Sălbaticii copii dingo şi Sectanţii, dar pot spune că am învăţat din ele despre Uniunea Sovietică, Basarabia şi specificul acelor locuri mai mult decât din orice alt curs sau prelegere despre spaţiul respectiv, auzite sau citite în cadrul celor şase ani petrecuţi în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice. Am reuşit citindu-l pe Vasile Ernu să înţeleg mult și multe despre acel spaţiu ce până la cărţile lui nu prea ştiam cum să-l vizualizez. Citind aceste două cărţi am reuşit să înţeleg mai bine şi alte cărţi scrise de autori ruşi şi pot spune că, spre exemplu, Scara lui Iacov a Ludmilei Uliţkaia am putut-o pricepe mult mai bine. Felul în care Vasile vede viaţa prin articolele şi postările lui îmi dă mult de gândit şi îmi arată perspective peste care în mod normal aş trece cu superficialitate, cel mai probabil. Mulţumesc Basarabiei pentru Vasile Ernu!

Din Basarabia a venit în anii ’90 în România şi Natalia Onofrei. A venit, a făcut şcoală, s-a măritat şi a rămas în România. În timpul care şi-l face printre activităţile din grădină a reuşit să strângă o comunitate numeroasă în reţeaua Facebook şi deşi nu ştiu cum am ajuns prieteni, după ce i-am citit cu încântare postările despre lume în momentul în care am văzut că o să scoată o carte am ştiut că trebuie neapărat să o citesc şi eu. În numele tatălui, am spus-o şi o afirm în continuare cu toată reşponsabilitate, este cea mai realistă carte citită de mine despre realităţile din spaţiul românesc. Natalia Onofrei efectiv pune o oglindă pe societatea românească, pe tarele acesteia, deşi a cules poveştile de pe tot cuprinsul ţării le plasează undeva în graiul moldovenesc, dar tipologiile din spatele poveştilor ei sunt unele universal valabile. Natalia Onofrei este genul de scriitor care atunci când vrea să abordeze o temă în cadrul cărţii sale, cum ar fi cea a narcisismului, nu ezită să citească o mie cinci sute de pagini de cărţi ştiinţifice pe tema respectivă pentru a-şi face o opinie avizată. Abia aştept să îi citesc Nataliei şi următoarele cărţi, dintre care una cred că o să apară chiar anul acesta. A fost o încântare pentru mine să o am pe Natalia Onofrei şi invitată de două ori la România în mişcare, Mulţumesc Basarabiei pentru Natalia Onofrei!

Când l-am văzut pe bunul meu prieten Victor Nichituş vorbind frumos despre Green Card, scrisă de Constantin Olteanu, am spus că vreau şi eu cartea aia. Mi-a venit prin poştă de la Chişinău, trimisă chiar de autor şi m-am trezit citind o carte pe subiectul meu de suflet, respectiv cât de mare este costul nevăzut al migraţiei pentru românii ce ajung să muncească prin Occident, în cazul de faţă în America. Scriitura domnului Constantin Olteanu este de o sensibilitate rar întâlnită, lucru confirmat şi de a doua carte primită de la dânsul. Când am primit Notre Dame am început-o aşteptându-mă la o carte asemănătoare în abordare cu Green Card şi când colo m-am trezit cu ceva total diferit, dar la fel de atrăgătoare. Mulţumesc Basarabiei pentru Constantin Olteanu!

Tatiana Ţîbuleac plecată din Chişinău la Paris şi stabilită acolo prin Vara când mama a avut ochii verzi, am mai spus-o şi mă repet că a oferit literaturii europene un roman de referinţă. Nu ai cum să citeşti cartea asta fără a te marca povestea, evoluţia ei! Povestea băiatului cu probleme ce la începutul cărţii ne arată cât de mult îşi urăşte mama şi care ajunge să trăiască alături de aceasta o ultimă vară, te zguduie la propriu, iar cugetările băiatului la adresa lumii îţi dau de asemenea mult de gândit. Mulţumesc Basarabiei pentru Tatiana Ţîbuleac!

Când am ajuns în Chişinău vara trecută am intrat într-o librărie şi am vrut să-mi cumpăr o carte publicată în Moldova. Prima data am rămas uimit de preţul mult mai mare al cărţilor publicate în Moldova comparativ cu cel al cărţilor de la editurile din România. Aşa am ajuns să cumpăr, la sugestia vânzătoarei o carte scrisă de Victoria Roşca şi am ales la ghici Fata din pădure, pe care am dat 75 de lei româneşti. Mi s-a părut scumpă, dar mi-am spus că trebuie să iau măcar o carte din Chişinău. Acum, la aproape un an distanţă, dacă mi-ar spune cineva că mai pot citi o carte de calibrul Fetei din pădure nu m-ar deranja să plătesc şi dublul banilor ce i-am dat pe aceasta! Amintirea copilăriei, rolul celor doi părinţi în educaţia copiilor, evocarea timpurilor, valorile insuflate de părinţi fiecare în felul său, privirea realistă asupra lumii şi a diferenţelor între urban şi rural mă fac să afirm că tare am fost inspirat să intru în acea librărie. Mulţumesc Basarabiei pentru Victoria Roşca!

Tot prin intermediul lui Victor Nichitus am auzit și de lansarea cărții Liliei Calancea, Alionuska. M-am dus la Gaudeamus 2023 și am luat cartea. În Alionuska am luat la cunoștiință de o Republica Moldova a anilor imediat de după 1991, cei veniți odată cu câștigarea independenței republicii. Tânăra domnișoară este traumatizată de ipocrizia noilor elite și de felul în care se făcea românizarea forțată a tot ceea ce se moștenise de pe urma imperiului. Una e să-ți asumi identitatea românească și total alta să ajungi să arzi, să scoți din bibliotecile școlare și orășenești tot ceea ce nu ar fi avut valoare în ochii unora doar pentru faptul că erau moștenire a imperiului, să distrugi marea literatură universală de sorginte rusă, să arzi până și poveștile copilăriei din cauza aceleiași logici. Mulțumesc Basarabiei pentru Lilia Calancea!

Am citit Pizdeț, de Alexandru Vakulovski special pentru scrierea acestui articol, din dorința de a mulțumi la șapte autori, iar nu la șase câți citisem până acum două zile. O scriitură dură, realistă despre un segment al populației la care de multe ori preferăm să nu ne gândim sau raportăm: acela al consumatorilor de substanțe stupefiante din rândul studenţilor. O descriere realistă, cu un impact destul de puternic, a unei lumi, orizonturile de plictiseală, de refuz a acceptării realităţii, de riscuri pe care le presupune consumul. Viaţa dură trăită de studenţii basarabeni la finalul anilor 90 și începutul anilor 2000. Nu e neaparat genul meu de carte, dar atunci când iubeşti literatura trebuie să cunoşti, să citeşti şi cărţi care te scot din zona de confort. Mulţumesc Basarabiei pentru Alexandru Vakulovski (foto mai jos)!

Mulţumesc Basarabiei şi pentru oamenii minunaţi care i-am cunoscut în cei 24 de ani de când am ajuns în Bucureşti şi în primul rând pentru rezilienţa de care a dat dovadă în faţa vremurilor grele prin care a trecut de-a lungul istoriei!!! Sper să ajung să spun că merg până la Chişinău fără a trece vreo graniţă!