1. La alegerile din landurile Turingia și Saxonia, AfD s-a clasat pe locul 1 (33,59%) în Turingia și pe 2 în Saxonia (31,4). SPD al cancelarului Olaf Scholz a obținut 6%, respectiv, 4,6%.
Deși cum era de așteptat, presa germană și, evident, presa occidentală (angajată politic, așa cum cerea Lenin presei bolșevice) a făcut mare caz de victoria AfD ca exprimînd ceea ce se numește, propagandistic, – ascensiunea fascismului în Europa. Evenimentul din Germania nu e reprezentat de victoria AfD, ci de dezastrul SPD, condus de Olaf Scholz. SPD e unul dintre cele două partide mari din istoria modernă a Germaniei, un fel de PSD în România postdecembristă. Imaginați-vă în România un moment în care PSD obține doar 6% la alegeri, indiferent de nivelul la care se desfășoară acestea! În Germania, scorul SPD trebuie raportat la cel al AfD și, mai ales, la cel al Bündnis Sahra Wagenknecht (BSW), formațiune înființată la începutul lui 2024.
Deși doar la nivel de land, alegerile din Germania se constituie într-un puternic semnal de alarmă pentru Germania nu în ce privește așa-zisa ascensiune a fascismului (AfD și BSW sunt partide antisistem, partide în care alegătorii au văzut o alternativă la formațiunile tradiționale), ci în ceea ce privește stabilitatea politică. La alegerile europarlamentare din iunie 2024, SPD a obținut doar 14%, în timp ce AfD a obținut 16%, iar BSW, 6%, scor uriaș dacă ne gîndim că formațiunea a fost înființată la 8 ianuarie 2024. După cinci luni de la înființare, BSW obține 6%! După europarlamentare, Opoziția i-a cerut lui Scholz să demisioneze și să organizeze alegeri anticipate. Cancelarul Olaf Scholz, dintre cei mai slabi cancelari din Istoria Germaniei a refuzat. Și acum, după catastrofa din Turingia și Saxonia mai mare decît cea de la europarlamentare (aliații din guvern n-au trecut pragul electoral) Olaf Scholz refuză. Mult mai grav, după dezastrul din 1 septembrie 2024, n-a dat nici un semn c-a înțeles semnalul transmis de electorat.
În orice regim, fie el de dictatură sau de democrație, realitatea trimite semnale celor de la putere cînd politicile lor nu mai corespund. În dictatură, semnalele sunt rapoartele Serviciilor secrete. În regimuri autoritare, precum cel de la Moscova, unde se folosesc sondaje Interne ce nu se dau publicității, semnalele sunt transmise de rezultatele investigației. În democrație, alături de presă, semnalele sunt transmise de rezultatele alegerilor și de cele ale sondajelor date publicității. De la Pandemie încoace presa occidentală nu mai e cîinele de pază al democrației. Ea s-a transformat în slujnica de lux cu pretenții de fîșneață a Puterii. Au rămas alegerile. În Franța, Emmanuel Macron a ținut cont de semnalul dat de europarlamentare (un dezastru pentru partidul său) și a convocat alegeri anticipate. În Germania, Olaf Scholz n-a găsit de cuviință nici măcar să-și recunoască înfrîngerea și să anunțe schimbări radicale în politica de pînă acum a regimului. După cum era de așteptat de la un nevolnic politic, el s-a angajat în bătălia pentru ca AfD să nu poată guverna în landurile respective. Ca și alți lideri europeni, inclusiv ca și liderii români, Olaf Scholz refuză să vadă în rezultatele alegerilor semnalele transmise de realitate. Alegerile parlamentare normale sunt programate să se țină în 26 septembrie 2025. Olaf Scholz nu vrea anticipate. Cum va guverna el Germania încă un an de acum încolo? Dictatorii sunt denunțați de presa occidentală că se încăpățînează să rămînă la putere împotriva voinței poporului. Democratul Olaf Scholz se încăpățînează și el să stea cocoțat în fruntea Germaniei în ciuda dezastrului din iunie și din septembrie. Cele două partide, AfD și BSW, au fost votate și pentru pozițiile lor critice față de politicile guvernamentale în două probleme:
1) A imigrației.
2) A ajutorului dat Ucrainei.
Refuzînd pînă și să-și recunoască greșelile, Olaf Scholz ne previne că va continua politicile de pînă acum în chestiunea imigrației și în chestiunea războiului din Ucraina.
Fără să se întrebe cum va face asta cîtă vreme nemții vor altceva.
2. Contrar așteptărilor, premierul Marcel Ciolacu a propus oficial în postul de Comisar din partea României pe Roxana Mînzatu și nu pe Victor Negrescu. Deși nu și-a justificat decizia surprinzătoare, premierul a sugerat că președinta Comisiei Europene i-a cerut nominalizarea unei femei, pentru a-și îndeplini obiectivul electoral de a avea în Comisie reprezentat și genul feminin.
Joi, 22 august 2024, Marcel Ciolacu a declarat, după întîlnirea cu Ursula von der Leyen, că l-a propus pe Victor Negrescu pentru funcția de comisar din partea României. N-a fost vorba de o propunere oficială. Aceasta, potrivit lui Marcel Ciolacu urma să aibă loc luni, 26 august 2024. Momentul cu Victor Negrescu îl putem considera ca fiind strict neoficial. Precizarea e vitală pentru înțelegerea surprizei numite Roxana Mînzatu. Pînă luni, 2 septembrie 2024, România nu a înaintat Comisiei Europene o propunere oficială de Comisar. Aproape toate statele UE s-au grăbit să transmită propuneri oficiale. De bărbați. Ursulei von der Leyen i-a fost greu să-i respingă aceste propuneri și să ceară femei pentru a realiza echilibrul de gen, amintind într-un fel de cotele de femei, de minorități și de muncitori , de pe vremea cînd se alegeau organismele conducătoare ale PCR, UTC, Sindicate. Mult mai ușor i-a fost să ceară asta țărilor care au întîrziat cu propunerile. Ca de exemplu România.
De ceva vreme, Marcel Ciolacu a făcut multă larmă în chestiunea propunerii lui Victor Negrescu. Momentul 22 august 2024 a fost doar unul dintre momentele unei campanii publice de pariere pe Victor Negrescu. Dacă îl aprecia atît de tare și, mai ales, dacă socotea că prezența lui Victor Negrescu în Comisie era un succes național al României, de ce nu s-a grăbit Marcel Ciolacu să înainteze oficial propunerea cu două săptămînă în urmă?
Explicația e simplă dacă ne gîndim că preocuparea numărul unu a lui Marcel Ciolacu e securizarea postului de președinte al PSD. Toate celelalte funcții nu au importanța celei de președinte a celui mai mare partid al țării.
Pentru a-și securiza postul la capriciile destinului moldo-valah, Marcel Ciolacu trebuie să pună cu botul pe labe orice posibilă vedetă a PSD. Gabriela Firea, Alexandru Rafila au fost victimele acestei campanii duse de președintele PSD cu o viclenie politică ieșită din comun. Aducerea în conducere, la Congres, a unor personalități publice faimoase dar fără rădăcini în partid ține de această preocupare.
Prin toate datele sale, devenit Comisar, Victor Negrescu se putea afirma drept un lider PSD de renume european.
Pentru Marcel Ciolacu ar fi fost un coșmar.
Oricît ar părea de ciudat, nici Ursulei von der Leyen nu i-ar fi convenit să aibă în subordine o astfel de vedetă.
Roxana Mînzatu convine nu numai lui Marcel Ciolacu, dar și Ursulei von der Leyen. Altfel nu văd de ce președinta Comisiei Europene n-ar fi insistat ca România s-o propună pe Adina Vălean.
E femeie, e de Dreapta și, în plus , a mai fost Comisar European.
Da, dar nu e mediocră precum Roxana Mînzatu!
3. Aflat în vizită la Chișinău, Klaus Iohannis și-a aranjat o întrebare la conferința de presă pentru a se putea declara garant al stabilității politice în perioada de pînă la alegeri.
Opusul stabilității e instabilitatea. Instabilitatea politică înseamnă o criză produsă de ruperea Alianței de guvernare dintre PSD și PNL. A te anunța drept garant al stabilității politice înseamnă a te autodenunța ca Naș al căsniciei contra Naturii dintre PSD și PNL.
Garantarea că PSD și PNL nu vor divorța în ciuda Războiului electoral înseamnă că:
a) Președintele știe că Războiul dintre PSD și PNL e de ochii lumii.
b) Președintele are pîrghii prin care poate interveni pentru ca divorțul să nu se producă.
