Prezent la un eveniment de susținere a lui Lucian Judele, candidatul Dreptei Unite pentru primăria Sectorului 3, Nicușor Dan a uitat pentru câteva minute de propria campanie electorală și i-a plătit o parte din polițe lui Robert Negoiță, cel care l-a atacat în mod constant în ultimii ani.
„Nu înțeleg, realmente nu înțeleg cum un om cum este Robert Negoiță nu este în pușcărie în momentul ăsta. Cunosc doar eu și fără să mă fi preocupat în mod deosebit câteva zeci de lucrări pe care le-a făcut pe banii publici fără niciun fel de act. Ajung incidental la mine litigii în care oameni, proprietari de spații private vin și spun că li s-au pus alei și tot felul de lucruri fără niciun fel de autorizație pe terenurile pe care le dețin. Nu mai vorbesc de Bulevardul Unirii și multe, multe altele”, a spus Nicușor Dan, prezent la un eveniment de susținere a lui Lucian Judele în cursa pentru primăria Sectorului 3.

La rândul său, acesta din urmă, în prezent viceprimar la Sectorul 3 a postat pe pagina sa de facebook o serie de acuze la adresa lui Robert Negoiță.
„Deși am făcut peste 15 plângeri penale alături de colegii mei, consilieri locali, chiar și eu am pierdut șirul dosarelor pe care le are primarul Negoiță.
Robert Negoiță este urmărit penal și pentru ucidere din culpă după ce doi oameni și-au pierdut viața sub malul de pământ surpat în timpul lucrărilor dirijate chiar de primar pe șantierul nelegal de lângă Biblioteca Națională.
Tot el mai este cercetat penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave, după ce a prelungit ilegal contractul cu Rosal, prejudiciul fiind de peste 100 de milioane de euro.
Ultima plângere penală pe care am depus-o împotriva primarului Negoiță a fost pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă și de abuz în serviciu, întrucât acesta împreună cu administratorul public Ciobîcă, demisionar între timp, au acordat contracte de peste 15 milioane de euro rudelor”, a scris pe facebook viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele.
Cel puțin deocamdată, Robert Negoiță nu a comentat aceste acuze. Continuă să se plimbe prin Sectorul 3 cu nășica Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei.
În urmă cu numai patru ani cei doi erau la cuțite și se poate spune că în 2020 Gabriela Firea a pierdut alegerile după ce Robert Negoiță s-a dezis de ea și a lăsat-o fără o mare parte de voturi din Sectorul 3.