2.9 C
București
vineri, 6 noiembrie, 2026
spot_img
StiriInternNicușor Dan, întrevederi importante cu președintele și cancelarul Germaniei

Nicușor Dan, întrevederi importante cu președintele și cancelarul Germaniei

- Advertisement -

Vizită extrem de importantă a președintelui Nicușor Dan în Republica Federală Germania. Șeful statului s-a întâlnit astăzi, 18 iulie, atât cu președintele german, Frank-Walter Steinmeier, cât și cu cancelarul federal Friedrich Merz.

În cadrul primei întâlniri de astăzi cu oficialii germani, Nicușor Dan a fost primit cu onoruri la Palatul Bellevue din Berlin de către președintele federal Frank-Walter Steinmeier.

Nicușor Dan a fost primit cu căldură de omologul german, Frank-Walter Steinmeier

.Discuțiile dintre cei doi șefi de stat s-au axat pe aprofundarea dialogului și a cooperării româno-germane la diverse nivele și pe continuarea coordonării strânse în plan bilateral, în cadrul UE și NATO.

În discursurile lor, cei doi șefi de stat s-au referit la semnificația aniversării a 145 de ani de relații diplomatice, la legăturile istorice și interumane solide, dar și la contribuțiile valoroase ale comunității românești din Germania, cât și ale minorității germane din România la consolidarea dialogului nu doar politic, ci și economic, cultural, educațional dintre cele două țări.

De asemenea, cei doi președinți au încurajat Guvernele și companiile din ambele țări să intensifice cooperarea economică, comercială și investițională, profitând cât mai bine de instrumentele europene, precum cele din domeniul apărării. A fost salutat faptul că Germania este, de mulți ani, primul partener comercial al țării noastre și un important investitor în economia românească.

În discuții a fost abordată și situația de securitate în contextul războiului Rusiei contra Ucrainei, cei doi interlocutori fiind de acord asupra necesității continuării sprijinului pentru Ucraina, iar președintele României a mulțumit cu această ocazie omologului său pentru contribuția semnificativă a Germaniei, ca aliat, la asigurarea securității țării noastre și la întărirea flancului estic al NATO.

Un alt punct al discuțiilor s-a referit la susținerea de către ambele țări a parcursului european al Republicii Moldova, alături de importanța coordonării celor două state și cu alți parteneri europeni, pentru asigura un sprijin în lupta Chișinăului cu atacurile hibride orchestrate de Moscova.

Din cadrul discuțiilor nu a lipsit subiectul ultimelor evoluții în relațiile transatlantice, precum și la găsirea de soluții în plan european care să asigure și să protejeze competitivitatea Uniunii Europene pe plan global.

În cea de-a doua parte a vizitei, președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu cancelarul federal Friedrich Merz.

play-sharp-fill

În cadrul declarațiilor comune de la finalul întâlnirii, președintele Nicușor Dan a spus următoarele:

„Am fost onorat să fiu azi într-o vizită oficială în Germania, să mă întâlnesc cu Președintele Steinmeier, cu Cancelarul Merz. Mai târziu ne vom întâlni cu comunitatea de afaceri. România și Germania au o istorie lungă de parteneriat, mai mult decât istoria și numărul de ani cred că ne leagă niște valori, și, pe baza acestor valori, azi, prin planul de acțiune pe care l-am semnat, am trasat direcțiile pe care colaborarea noastră viitoare se va desfășura.

Am discutat mult pe zona economică, așa cum a spus domnul Cancelar. Germania este principalul partener comercial al României și ne dorim ca această cooperare economică să se dezvolte în anii care urmează. În particular, am discutat de oportunitățile care există pentru industria de apărare în acest context nou în care ne aflăm. Am discutat de posibilitatea de a colabora în cadrul programului SAFE al Uniunii Europene.

Am discutat de colaborarea pe care România a avut-o cu Germania și de suportul pe care Germania ni l-a dat în diverse structuri internaționale, inclusiv OCDE, unde, după cum știți, România vrea să intre la sfârșitul anului viitor. Am discutat de războiul din Ucraina și de posibilitatea comună, a noastră și a partenerilor noștri, pe de o parte, de a ajuta Ucraina, pe de altă parte, prin presiune economică și prin sprijinul militar al Ucrainei, să aducem Rusia la masa negocierilor.

Am discutat de posibilitățile de colaborare în ceea ce privește reconstrucția Ucrainei și, bineînțeles, am discutat de parcursul european al Republicii Moldova și de sprijinul pe care țările noastre, împreună cu partenerii europeni, îl oferă pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Am discutat, de asemenea, de războiul hibrid pe care Rusia îl duce de mai mulți ani în interiorul țărilor europene și de posibilitatea de a colabora între noi și cu partenerii europeni pentru a contracara acest război hibrid.

Am discutat de minoritatea germană din România și de minoritatea română din Germania, și am mulțumit Guvernului german pentru condițiile pe care minoritatea română le are pentru a trăi aici.

Fără legătură cu discuția pe care am avut-o, vorbind de interferența rusă, vreau să salut punctele de vedere care au apărut azi, prin care NATO și Uniunea Europeană au vorbit expres de influența rusă asupra țărilor europene și expres despre influența acesteia în România și în alegerile din România. Cred că este un punct important pentru a înțelege ce s-a întâmplat în România în ultimul an.

Nu în ultimul rând, am adresat invitația Cancelarului Merz de a vizita România în perioada următoare”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

- Advertisement -
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE