Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) acuză Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) că ascunde fără temei legal informații de interes public și atrage atenția Guvernului și Parlamentului României asupra faptului că această instituție refuză să furnizeze informații despre situația financiară a companiilor de asigurări, „deși există risc crescut pentru un nou faliment pe piața RCA, în 2024”.

Prin intermediul unui comunicat emis în data de 5 decembrie, COTAR informează că a transmis către ASF cererea înregistrată cu nr. RG-30085/23.10.2023 și P-DCEF 1074/23.10.2023 prin care solicită informații și documente de interes public referitoare la situația financiară a companiilor care ocupă primele locuri în topul vânzărilor de polițe RCA. Răspunsul ASF este halucinant: nu se dorește transparentizarea acestor informații „pentru că ar crea haos în piață”, spun reprezentanții C.O.T.A.R.

„Prin cererea înregistrată de ASF sub nr. RG-30085/23.10.2023 și P-DCEF 1074/23.10.2023 am solicitat Autorității furnizarea informațiilor și documentelor de interes public în legătură cu rezervele tehnice ale societăților de asigurare autorizate să-și desfășoare activitatea pe piața din România, precum și aspecte conexe de guvernanță, prudențialitate și cerințe de capital în legătură cu aceste entități. În susținerea cererii, am arătat că asigurătorii la care ne-am referit au aceeași conduită ilicită manifestată în trecut și de asigurătorii City Insurance și Euroins, constând în încălcarea continuă și repetată a prevederilor legale referitoare la gestionarea dosarelor de daună, plata despăgubirilor și a penalităților de întârziere, constituirea și menținerea rezervelor de daună, etc. Această realitate este reflectată și de numărul petițiilor/reclamațiilor înregistrate la ASF cu privire la acești Asigurători. Cu titlu exemplificativ, am arătat că doar în cazul unui singur asigurător sunt înregistrate 631 petiții/reclamații în perioada iulie-septembrie 2023 și 1652 petiții în total pentru primele nouă luni ale anului 2023”, afirmă cei de la C.O.T.A.R.
Pe de altă parte, conform rapoartelor generale întocmite de ASF, piața din România este în continuare caracterizată printr-un grad ridicat de concentrare, societatea comercială în cauză – lider pe segmentul asigurărilor generale – deținând o cotă de piață de 22,23%. Cote importante sunt deținute și următoarele trei firme din topul vânzărilor de polițe RCA. În acest context, existența unor nereguli, chiar și numai în activitatea unui singur asigurător, va avea efecte majore la nivelul întregii piețe.
La solicitările, bănuim, legitime, ale celor de la C.O.T.A.R, reprezentanții ASF au furnizat un răspuns care dă apă la moară speculațiilor: „Datele solicitate nu sunt publice, întrucât reprezintă informații cu caracter confidențial utilizate de A.S.F. în procesul de supraveghere. Diseminarea publică a acestora poate influența funcționarea în condiții optime a pieței asigurărilor din România”.

În comunicatul celor de la C.O.T.A.R, reprezentanții transportatorilor persistă în intenția lor de a solicita informații cu caracter public, aducând numeroase argumente juridice: „Cererea noastră viza comunicarea informațiilor privind rezervele tehnice ale societăților de asigurare autorizate să-și desfășoare activitatea pe piața din România, precum și aspecte conexe ce țin de lichiditatea și viabilitatea acestora – adică acele informații menite să ateste dacă asigurătorii sunt, sau nu, în măsură să-și desfășoare activitatea pentru care au primit autorizația ASF. Cererea noastră nu viza obținerea unor informații detaliate și, de altfel, elementele indicate de noi sunt neechivoce: asigurătorii fie respectă, fie nu respectă cerințele de capital ori de lichiditate impuse de lege. Prin urmare, singura ipoteză în care informațiile solicitate pot crea prejudicii este aceea în care asigurătorii nu respectă parametrii impuși de lege, întrucât doar în acest caz s-ar putea reține un eventual caracter prejudiciabil al informațiilor. Altfel spus, calificarea informațiilor solicitate de noi ca fiind confidențiale în sensul art. 4 alin. (1) lit a) din Regulament echivalează cu afirmarea faptului că niciunul dintre asigurătorii autorizați să activeze pe piața din România nu respectă cerințele de capital și indicatorii de lichiditate prevăzuți de reglementările în vigoare”.
În acest context, conducerea C.O.T.A.R. solicită insistent publicarea de îndată a informațiilor de interes public despre situația financiară a firmelor de asigurări și cere intervenția Parlamentului și a Guvernului pentru a nu mai permite secretizarea acestor informații de către ASF, „în raport de criterii arbitrare și fără temei legal”.