Parada militară cu ocazia Zilei Marinei, ultimul eveniment de acest fel la care va lua parte președintele Klaus Iohannis, va fi organizat la Constanța de către Forțele Navale Române, joi, 15 august, începând cu ora 10.00.
După primirea persoanelor oficiale și trecerea în revistă a gărzii de onoare, se va înălța drapelul României pe catargul de pe faleza din fața Comandamentului Flotei, iar la bordul navelor militare vor fi ridicate Pavilionul, geacul și Marele Pavoaz, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și tragerea a 21 de salve de tun.
Repetiția generală a defilării militarilor marinari a avut loc marți, 13 august, în apropierea orașului Tomis, iar la ea au luat parte și câteva avioane de tip F-16.
În ziua marii sărbători va fi adresat un mesaj de bun venit, după care va urma un serviciu religios și depunerea ancorelor de flori în apa Mării Negre, în memoria eroilor marinari.
Zeul Neptun își va face apariția de la bordul șalupei maritime „Luceafărul” și va da startul jocurilor și concursurilor marinărești, pe faleza din fața Comandamentului Flotei.
Salutul de deschidere a exercițiului demonstrativ întrunit va fi transmis de către cadeții de la bordul Navei-școală „Mircea”, iar trei parașutiști vor fi lansați din elicoptere pentru a prezenta publicului aflat pe faleză drapelele României, NATO și UE.
Exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024” va cuprinde secvențe din activitățile de instruire executate de marinarii militari, precum inserția unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviației inamice, căutarea și atacul submarinului inamic, respingerea desantului maritim, combaterea migrației ilegale pe mare și apuntarea unui elicopter Puma Naval la bordul fregatei „Regele Ferdinand”.
Finalul exercițiului va fi marcat prin defilarea navelor și aeronavelor militare, a velierelor și ambarcațiunilor civile, iar garda de onoare va defila pe faleza Comandamentului Flotei, în acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale.
Seara, de la ora 20:00, Muzica Militară a Forțelor Navale va încânta publicul cu un mini-concert, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, care va fi urmat de aprinderea Pavoazului electric la navele militare și de retragerea cu torțe a marinarilor militari pe traseul Poarta 1 – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu, unde formația muzicală va susține un concert.
Ziua Marinei Române se va încheia cu un spectacol de artificii oferit de Primăria Municipiului Constanța, care va putea fi urmărit din zona Piața Ovidiu – Portul Turistic Tomis.