19.2 C
București
joi, 12 septembrie, 2024
spot_img
StiriLifestylePaul Surugiu Fuego și destinul debutului său absolut de acum 30 de...

Paul Surugiu Fuego și destinul debutului său absolut de acum 30 de la Mamaia. „În fața naturii ne închinăm, e ca un Dumnezeu!”

Paul Surugiu Fuego, cel care a împlinit la 23 august 48 de ani, a revenit în seara zilei de joi, 29 august, la Mamaia, festivalul unde a debutat în urmă cu mai bine de trei decenii în lumea artistică.

Amintiri de neuitat!

El a reamintit pentru cititorii canal33.ro acel moment, pe care nu l-a uitat și nu-l va putea uita vreodată.

„Am debutat la Mamaia, mai exact am fost debutat de către George Grigoriu. Nu am această filmare, fiindcă în seara respectivă, pe la ora 19.00, a venit o furtună foarte puternică și pur și simplu a distrus copertina Teatrului de Vară de la Mamaia și nu am această amintire a debutului meu, fiindcă Televiziunea Română nu a putut filma și concursul de interpretare s-a oprit pur și simplu pentru trei ore. Eu am cântat la miezul nopții în fața a 100 de spectatori pentru că trebuia să se țină în seara respectivă concursul  de interpretare”, a rememorat el cele întâmplate în urmă cu 31 de ani.

La atâta distanță în timp, Fuego a revenit, de datat asta sub auspiciile Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc, Mamaia 2024.

Paul Surugiu Fuego rememorându-și debutul la Mamaia, cel de acum 31 de ani

„Și mă gândesc cum e destinul. Nu am mai cântat pe scena Festivalului Mamaia din 1993 și vin astăzi pe ploaie și pe o furtună care au oprit trasnsmia pentru cel puțin 20 de minute. Sper să nu pățesc ca în 1993 și să ne putem ține recitalul în liniște”, a făcut el haz de necaz.

Apoi, a vorbit despre crezul său profesional, evitând să dea „vina” pe Mama-Natură!

„În fața naturii ne închinăm, e ca un Dumnezeu, nu putem face nimic! Eu sunt în televiziune de foarte mulți ani. Am început la o televiziune privată în Constanța. Fac televiziune de 25 de ani, dar nu am reușit să ajung pe un post național decât acum șapte ani, când am pornit acest proiect, Drag de România mea. E un proiect care promovează în primul rând valorile autentice ale folclorului românesc și acolo am adus pe toată lumea!”, a conchis același Fuego.

Vasile Trofim
Vasile Trofimhttp://canal33.ro
Vasile Trofim a intrat in presa la scurt timp după 1992. A început mai întâi ca fotoreporter-colaborator la Evenimentul zilei, in vremea în care director era Ion Cristoiu, a contribuit la cresterea săptămânalului „Expres Magazin” si a ziarului bucureștean „Ora”. Prins in tumultul vieții economice a ultimilor ani a scris pentru publicația online revista-patronatelor.ro. Se declară un fan necondiționat al stilului jurnalistic promovat de regretata Jeana Gheorghiu, a cărui școală de specialitate a și urmat-o dealtfel.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE