Raftingul a devenit în ultimii ani din ce în ce mai prizat de către români. Ideea de a înfrunta un râu învolburat și de a trăi cu adrelina în sânge așa cum mulți își doresc s-o facă mai ales atunci când sunt tineri atrage un număr din ce în ce mai mare de doritori.
Pentru bucureșteni cea mai apropiată destinație este valea râului Buzău, aflată la puțin peste 150 de kilometri.
canal33.ro a vizitat zona și vă împărtășește toate misterele raftingului. E drept că am beneficiat de sfaturile unui profesionist în materie, Mihai Mareș, ghid de rafting, bun cunoscător al Văii Buzăului, pe care l-am întâlnit în „plină acțiune”, la Festivalul Bibi Adventure Camp Fest, ce a avut loc în weekendul prelungit de Rusalii, chiar în Munții Buzăului.
În opinia sa lui Mihai Mareș., cea mai dificilă parte a raftingului este „să te desparți de canapea”.
„O dată ce ai ajuns la un instructor de rafting practic lucrurile intră pe mâna profesioniștilor. Nu trebuie să ai experiență, nici măcar să știi să înoți în majoritatea zilelor de rafting”, sună încurajator primele sale opinii.
Fiecare candidat va primi un instructaj de specialitate la începutul zilei, dar și un echipament complet și va lua loc într-o barcă.
„Pe Valea Buzăului se coboară un sector de 13 kilometri, cu bărci gonflabile, mai mici sau mai mari, de șase, opt sau zece persoane. Fiecare barcă are câte un ghid certificat de Federația Internațională de Rafting și care cunoaște râul ca-n palmă. Ne jucăm împreună cam trei ore pe valuri. Spargem valul cu barca, înfruntăm mici cascade sau ne oprim din când în când și ne dăm pe tobogane naturale, sărim în apă, ne bălăcim. Practic, e o imersiune în copilărie pentru oameni mari. Sau și pentru oameni mari!”, ne-a declarat același Mihai Mareș.
Echipamentul diferă în funcție de sezon. Casca și vesta flotantă sunt obligatorii tot anul.
„Celor care vin le oferim încălțăminte specială pentru apă. În zilele mai răcoroase oferim costume de neopren, întregi. La începutul primăverii și la finalul toamnei dăm costume groase de neopren, cu glugă, speciale pentru zilele în care vremea nu ține cu noi”, susține ghidul consultat de noi.
„Sezonul de rafting e din ce în ce mai lung, fiindcă iarna e din ce în ce mai scurtă. Începem la final de martie și încheiem la sfârșit de octombrie, poate chiar la jumătatea lui noiembrie. Anul trecut aici la Buzău am făcut ultima tură de rafting pe 18 decembrie și n-a fost frig. Ușor, ușor devine o activitate care va putea fi practicată fără prea mari emoții întregul an”, a conchis Mihai Mareș.

Prețul unui bilet este de 220 de lei pentru un adult și 200 pentru un copil sub 16 ani. Vârsta minimă e de șapte ani.
De menționat și că sectorul cel mai provocator al Râului Buzău, numit Mașina de spălat, nu e parcurs de către copiii în barcă, chiar dacă nu e foarte dificil.