Alegerile au avut mereu farmec. Au creat o efervescență în societate care a animat spiritele societății. Una dintre modalitățile cele mai vesele de a reda în imagine această perioadă a fost caricatura. Satira de imagine, care a amendat prin desen, un comportament sau o situație în așa fel încât să atragă atenția, să pună o lumină asupra ei, poate chiar să educe prin grosolănia accentuată sub această mască umoristică.
Caricatura în societate românească intră odată cu nașterea jurnalelor tipărite sau a revistelor săptămânale. Este o manifestare a unei evoluții sociale, a unei populații urbane, cu precădere, și, mai ales, a unei populații educate. Una dintre celebrele reviste umoristice din perioada interbelică este Furnica. Ea a apărut săptămânal din 1904 până în 1930, cu o întrerupere în perioada Primului Război Mondial. Am selectat o serie de artiști desenatori care au colaborat cu revista Furnica și au creat caricatură dedicată momentului alegerilor din 1919, imediat după încetarea Războiului. Este vorba despre Francisc Șirato, Ary Murnu, Nicolae Petrescu (de fapt sculptorul Frederic Storck). Pentru publicație a mai făcut desene și Iosif Iser, dar nu cu tema alegerilor electorale.
Francisc Șirato este cunoscut în arta românească pentru că făcut parte din celebrul „Grupul celor patru” alături de Ștefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza și Oscar Han. Ce este mai puțin cunoscut despre el este faptul că era de sorginte maghiar, născut la Craiova, după ce părinții săi s-au mutat din Banat în Bănie. În perioada maturității el a lucrat alături de Alexandru Tzigara-Samurcaș la Muzeul de Artă Națională, situat pe bulevardul Kiseleff din București. Deși s-a manifestat cu precădere în pictură, el a realizat și multe desen, mai ales de satiră pentru revista Furnica. Majoritate dintre cele regăsite îi aparțin lui. Șirato dovedește un umor rafinat prin care atacă teme foarte ample și dureroase ale societății: abuzul de putere- în cazul caricaturii cu votul universal; al traficului de influență – în cazul desenului cu doamna de pe canapeaua cu arcuri rupte; corupția – în cazul caricaturii ce îl redă pe Ianus cu chipul lui Artur Văitoianu (generalul prim-ministru la momentul acela al României); feminismul – caricaturii cu cele două femei și conservatorul de Muzică.
Ary Murnu abordează caricatura în altă manieră, nu pare a fi atât de incisiv precum Șirato, însă mizează și el foarte mult pe umorul de limbaj. Și el distorsionează trăsăturile personajelor pe care le portretizează, însă suficient cât să fie recunoscute. Ary Murnu a fost un artist cu rădăcini în Macedonia într-o familie de aromâni care revin în Regat. El face studiile de arta la Budapeste, apoi se lansează în această artă a „creionului cu otravă” în care se va remarca. El face parte dintr-o mare familie de artiști din arta românească care au marcat istoria artei noastre, îl amintim doar pe fiul său Ion Lucian Murnu.
N.Petrescu, care este numele de tipar al sculptorului Frederic Storck, este un caricaturist rar, o prezență meteorică în paginile revistei. Cu toate acestea, se remarcă și la el interesul pentru temele zilei, și mai ales ale temelor în conjuncție cu lumea artei din care provenea. Frederic Storck provenea și el dintr-o mare familie de artiști, și-a ales același mediu artistic ca și tatăl sau – sculptura.
Exercițiul propus de plonjare în timp, acum mai bine de 100 de ani, pentru a vedea care erau preocupările și situațiile caricaturizate ne arată că anumite aspecte par să fie universale, iar întrebarea „Eu cu cine votez?” iremediabil valabilă.
