1.2 C
București
duminică, 10 decembrie, 2023
Google search engine
StiriPlata cash, luată iar în vizor de către principalii „actori” politici ai...

Plata cash, luată iar în vizor de către principalii „actori” politici ai țării!

Măsura plăților cash, intrată în vigoare la 1 noiembrie, a devenit mai nou obiectul unei dispute între principalii actori politici ai țării.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a ieșit public deja și a anunțat că „nu a fost de acord în Coaliție cu limitarea plăților cash încă de la început”. El a adus ca argument faptul că știa „care este infrastructura de bancomate din țară”.

Fostul premier al României până la 15 iunie, Nicolae Ciucă a mai precizat și amănuntul conform căruia măsura plafonării plăților cash trebuie revizuită cât mai repede posibil.

El a recunoscut însă că decizia a fost luată în cadrul Coaliției, fiind una „asumată”.

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, primii doi bărbați politici ai țării la ora actuală, au viziuni diferite uneori

În replică, actualul premier Marcel Ciolacu le-a amintit partenerilor că nimeni nu s-a opus la data discuțiilor inițiale pe această chestiune. El a adăugat faptul că propunerea a venit din partea ANAF.

Pe de altă parte, „ofenisva” liberal pe acest „front” nu s-a oprit aici.

Deputatul PNL Adrian Cozma a depus pe 6 noiembrie, la Parlament, un proiect de lege care prevede eliminarea plafonării plăţilor cu cash, stabilită de Executiv la 5.000 de lei pe zi.

„Propun revenirea la plata cu bani cash. Ciolacu, banii înapoi! E important să revenim cât mai rapid la starea de dinaintea limitării utilizării banilor cash. Nu putem impune un lucru pe care nu-l vrea aproape nimeni”, a scris liberalul Adrian Cozma în justificarea propunerii sale.

Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, a intervenit și el în această dispută. Pesedistul a precizat că limitarea plăților cash la o anumită valoare zilnică funcționează din 1996, dar și faptul că între persoane fizice nu există niciun fel de limitări.

Plafonul de plăți zilnice către un agent economic a scăzut de la pragul de 10.000 la 5.000 de lei. Merită menționat însă că pot fi efectuate mai multe plăți zilnice către agenți economici diferiți.

Vasile Trofim
Vasile Trofimhttp://canal33.ro
Vasile Trofim a intrat in presa la scurt timp după 1992. A început mai întâi ca fotoreporter-colaborator la Evenimentul zilei, in vremea în care director era Ion Cristoiu, a contribuit la cresterea săptămânalului „Expres Magazin” si a ziarului bucureștean „Ora”. Prins in tumultul vieții economice a ultimilor ani a scris pentru publicația online revista-patronatelor.ro. Se declară un fan necondiționat al stilului jurnalistic promovat de regretata Jeana Gheorghiu, a cărui școală de specialitate a și urmat-o dealtfel.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments