Cristian Păun, profesor universitar la Academia de Științe Economice din București, trage un puternic semnal de alarmă privind utilizarea fondurilor europene.
El a scris luni, 2 decembrie, un mesaj foarte dur pe această temă, pe propria pagină de Facebook.
„UE anulează PNRR-ul Bulgatiei pe motiv de întârzieri mari pe partea de reforme. Îi urmăm noi, foarte curând.
Doamne ce jelanie a fost și la noi cu PNRR. Mereu puși pe renegociat, întârzieri enorme. Acum vine PSD cu Georgescu și îi vor pune capac de tot. Vor cere bani de la ruși, probabil. Sau cheamă chinezii lui Ponta și Câciu.
Abia aștept să aud vaietele suveraniștilor și extremiștilor din Diaspora când stau în trafic că nu au autostrăzi. Sau cum le mor rudele prin spitale cu zile. Că nu au “o țară ca afară!”. Nu mai este mult!”, sună mesajul redactat de către Cristian Păun.
Profesorul universitar în vârstă de 49 de ani s-a făcut constant cunoscut prin faptul că a ales să comunice permanent opiniile sale despre mersul economiei românești.
El a criticat în dese rânduri guvernarea, indiferent de culoarea ei politică, amendând-o de fiecare dată pentru o serie de pași greșiți, în opinia sa.